Ploile torențiale au provocat inundații pe litoralul românesc, afectând grav Eforie Nord și municipiul Constanța. Duminică, subsolul unui restaurant din Eforie Nord a fost complet inundat, apa ajungând la un metru înălțime, în urma unei furtuni puternice. Situația a fost similară și în Constanța, unde mai multe străzi au fost acoperite de ape, îngreunând traficul și provocând probleme localnicilor. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică seara, după ce subsolul restaurantului Berlin din Eforie Nord a fost inundat. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri de la Staţia Tuzla cu o autospecială cu apă şi spumă şi o motopompă remorcabilă.

Pompierii au precizat că este inundată o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, iar apa în subsol ajunge la un metru.

De asemenea, în urma unei ploi de mai multe ore mai multe străzi din municipiul Constanţa au fost inundate, iar circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate în unele zone.  

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here