România a importat, în primele şapte luni ale anului, o cantitate de gaze naturale utilizabile cu 5,9% mai mare decât cea din aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ, în aceeași perioadă, producția propriea s-a majorat cu doar 1,3%.. 

Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, aproape 4,426 milioane tep, fiind cu 1,3% peste cea din perioada ianuarie-iulie 2023 (+58.400 tep).Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale ar urma să crească, în perioada 2024-2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%, după un avans de 1,4% înregistrat în 2023.Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2024 este prognozată o producţie de 7,675 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 0,6%, pentru 2025 de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).În ceea ce priveşte importurile, pentru anul 2024 este prognozată o creştere de peste 10% a importului de gaze naturale, după care se aşteaptă să se manifeste o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul 2027 (-6%), în concordanţă cu avansul producţiei prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.CNSP estimează pentru 2024 importuri de 2,392 milioane tep (plus 11,1%), pentru 2025 de 2,211 milioane tep (minus 7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (minus 2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (minus 6%). 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here