Scandalul medaliei de bronz de la competiția de gimnastică feminină desfășurată la Jocurile Olimpice de la Paris este departe de a se fi terminat și are șanse să se transforme într-o telenovelă.  

Avocaţii gimnastei americane Jordan Chiles au depus luni un recurs la Tribunalul Suprem Federal din Elveţia pentru a contesta retragerea medaliei de bronz care i-a fost acordată iniţial la sol la Jocurile Olimpice de la Paris.

Ana Bărbosu a primit retroactiv medalia de bronz, câștigată la Jocurile Olimpice – VIDEO

Gimnasta americană, în vârstă de 23 de ani, s-a clasat iniţial pe locul al treilea în concursul de la sol, datorită unei revizuiri a notei sale, care i-a permis să o depăşească pe românca Ana Bărbosu.

Contestații peste contestații, pentru o medalie Echipa României a contestat decizia în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) şi a avut câştig de cauză, pe motiv că Chiles solicitase o reevaluare a scorului cu patru secunde prea târziu. Prin urmare, Comitetul internaţional Olimpic (CIO) i-a atribuit medalia de bronz Anei Bărbosu.

Avocaţii lui Jordan Chiles anunţaseră deja că vor face apel la Tribunalul Suprem Elveţian, susţinând că au dovezi video că americanca a făcut cererea la timp.

Aceştia denunţă, totodată, un „conflict grav de interese” în favoarea Anei Bărbosu, asigurând că şeful juriului care s-a ocupat de caz (Hamid Gharavi) a lucrat timp de mai mulţi ani în calitate de consilier pentru România.

„În lumina acestor deficienţe incontestabile, Chiles cere Tribunalului Suprem Federal să restabilească scorul pe care l-a obţinut în mod legitim în finala de la sol”, indică avocaţii firmei Gibson Dunn.

„Fiecare element al Jocurilor Olimpice, inclusiv procesul de arbitraj, trebuie să respecte fair play-ul’, a adăugat avocatul Maurice Suh.

Americanii se consideră nedreptățiți

Apelul lui Chiles este susţinut de Comitetul Olimpic şi Paralimpic al Statelor Unite, a spus consilierul gimnastei, care a considerat că retragerea medaliei americancei este „nedreaptă”.

Americanii, furioși pe Ana Bărbosu că i-a fost atribuită medalia de bronz la gimnastică: „Go to hell!”

„Pentru a adăuga la această suferinţă, atacurile rasiale spontane de pe reţelele de socializare sunt greşite şi extrem de dureroase. Mi-am pus inima şi sufletul în acest sport şi sunt atât de mândră să îmi reprezint cultura şi ţara”, a scris sportiva pe reţelele de socializare.

Potrivit Reuters, o decizie a tribunalului federal elveţian este aşteptată în următoarele 4-6 luni.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here