Exploziile în serie ale unor pagere au ucis marţi în Liban nouă oameni şi au rănit aproape 3000; multe din victime sunt luptători din gruparea şiită Hezbollah, apropiată de Iran, transmit agenţiile de presă internaţionale.
Organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a semnalat că în urma unor incidente similare au fost răniţi 14 membri ai Hezbollah şi în Siria, informează AFP, care a obţinut confirmarea existenţei unor victime în această ţară şi din surse apropiate de mişcarea libaneză.Hezbollah a ameninţat cu represalii, consemnează Reuters. Agenţia transmite că forţele armate israeliene, prin comandanţi printre care şi şeful statului major, generalul Herzi Halevi, au evaluat situaţia şi nu au modificat instrucţiunile pentru civili privind apărarea: “publicului i se cere să fie în continuare atent şi vigilent, iar orice schimbare a politicii va fi anunţată imediat”.
Exploziile au început la ora locală 15.30, în sudul Libanului şi în suburbia Dahiyeh din sudul capitalei, precum şi în valea Bekaa din estul ţării – zone cunoscute ca bastioane ale Hezbollah. Valul de deflagraţii a continuat circa o oră, conform declaraţiilor martorilor.
Surse de securitate şi înregistrări video arată că unele explozii s-au produs după ce pagerele au sunat, iar victimele au pus mâna pe ele sau şi le-au apropiat de faţă pentru a citi mesajele de pe ecrane. Deflagraţiile au fost de amploare redusă, rănind de obicei doar purtătorul sau pe cineva aflat foarte aproape.
Aparatele par, în imaginile analizate de Reuters, să aibă formatul şi autocolantele specifice pagerelor produse de firma Gold Apollo din Taiwan, care nu a răspuns imediat întrebărilor agenţiei. Nici Hezbollah nu a comentat despre marca pagerelor detonate.
Hezbollah a început să utilizeze acest tip de tehnologie de comunicaţii mai vechi pentru a evita localizarea de către israelieni, arătau anul acesta două surse ale Reuters familiare cu operaţiunile grupării. Trei alte surse, din domeniul securităţii, au declarat aceleiaşi agenţii că pagerele care au explodat erau modelul cel mai recent, adus de Hezbollah în ultimele luni.Gruparea a anunţat că desfăşoară o “anchetă de securitate şi ştiinţifică” privind cauza exploziilor. Surse diplomatice şi de securitate ale Reuters au speculat că ar putea fi vorba despre baterii, care ar fi putut exploda din cauza supraîncălzirii. Unii experţi care au discutat cu agenţia şi-au exprimat însă îndoieli privind posibilitatea ca doar acumulatorii să poată cauza deflagraţii.Ministerul de externe de la Beirut a vorbit despre “un atac informatic israelian”, dar nu a dat detalii despre modul în care a ajuns la această concluzie. Ministerul de interne a afirmat că atacul a încălcat suveranitatea Libanului.Armata israeliană a refuzat să comenteze.Hezbollah susţine gruparea palestiniană Hamas, de asemenea apropiată de Iran, aflată în război cu Israelul în Fâşia Gaza. Militanţii din Liban au atacat frecvent cu rachete teritoriul israelian de la începutul conflictului respectiv.Statele Unite au cerut Iranului să nu agraveze tensiunile după explozii, deşi printre răniţi se află şi ambasadorul iranian în Liban, Mojtaba Amani. Teheranul nu trebuie “să folosească cel mai mic eveniment pentru a încerca să alimenteze instabilitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, Matthew Miller.