Iată zece citate ale lui Confucius, cel mai mare înțelept chinez al tuturor timpurilor. Aceste citate ale lui Confucius îți vor schimba cu adevărat modul de gândire și, implicit, viața, dacă vei ține cont de ele. Citate ale lui Confucius “Viața este foarte simplă, dar noi insistăm să o complicăm.” “Nu contează cât de încet mergi, atâta timp cât nu te oprești.”  “Voința de a câștiga, dorința de a reuși și de a vă atinge potențialul maxim, acestea sunt cheile care vor deschide ușa excelenței personale.”  “În toate există ceva frumos, dar nu toată lumea îl vede.”  “Cea mai mare slavă a noastră nu este în căderea noastră, ci în ridicarea de fiecare dată când cădem.” “Oriunde te îndrepți, fă-o din toată inima ta.” “Alegeți un loc de muncă pe care îl iubești și nu va trebui să lucrezi nici măcar o zi în viața ta.” “Prin trei metode putem învăța înțelepciunea: în primul rând, prin reflecție, care este nobilă; în al doilea rând, prin imitație, iar aceasta este ușoară; în al treilea rând prin experiență, care este cea mai dificilă.” “Aud și uit. Văd și îmi amintesc. Fac și înțeleg.” “Când este evident că obiectivele nu pot fi atinse, nu ajustați obiectivele, ci ajustați pașii de acțiune.”Sfaturile lui Osho. Te vor face să-ți schimbi percepția despre viață: “Poartă-te cu aproapele tău așa cum ai vrea să se poarte el cu tine” 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here