Liderii PSD vor decide abia săptămâna viitoare dacă partidul va susține sau nu proiectul de lege inițiat de PNL, care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare fără a demisiona din funcția de președinte. Anunțul a fost făcut joi de către liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, joi, dacă PSD va susţine proiectul iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare.
”Luni, am convocat un Birou Permanent Naţional al Partidului Social Democrat, unde vom lua decizia având o agendă normal ce ţine şi de viitoarele alegeri şi intrarea în campanie electorală, dar este şi acest lucru pe ordinea de zi”, a afirmat Ciolacu, citat de news.ro. PNL a depus proiectul de lege care îi va permite lui Iohannis să candideze la PARLAMENTARE fără să plece de la Cotroceni – DOCUMENT Liderul social-democrat a fost întrebat dacă are motive să nu susţină acest proiect: ”Am un motiv foarte serios de a mă consulta cu colegii mei, lucru pe care l-am făcut de fiecare dată”. Ciolacu a mai fost întrebat dacă o decizie în favoarea modificării legislative însemnă că îl va susţine pe Iohannis să intre în Parlament. ”Vă rog frumos, nu l-am votat niciodată şi nici nu o să-l votez vreodată, dacă asta vă ajută cu ceva”, a răspuns Marcel Ciolacu.Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: „Nu îi dă PNL un job, ci românii”