Specialiștii recomandă ca în fiecare toamnă și primăvară, șoferii să facă o revizie generală a mașinii. Practic, este o verificare înainte de sosirea sezonului rece, respectiv a celui cald. Cu această ocazie, trebuie verificate anumite lichide, esențiale pentru buna-funcționare a mașinii. 

Cele mai importante fluide care trebuie verificate în fiecare toamnă sunt:

uleiul de motor;antigelul;lichidul de frână;uleiul de transmisie;lichidul de servodirecție;freonul.

Toate aceste fluide sunt esențiale pentru ca mașina să funcționeze corect și să asigure confortul necesar conducerii în siguranță.

 

Majoritatea pot fi verificate de șoferi, pentru că se află la vedere, în compartimentul motor. Dar, chiar și acestea ar fi bine să le verifice mecanicul, în momentul în care face revizia de toamnă.

Uleiul de motor și uleiul de transmisie

Uleiul de motor este esențial pentru funcționarea motorului. Cu cât acesta este mai vechi, cu atât eficiența lui scade. Acest fluid asigură lubrifierea componentelor metalice din interiorul motorului.

 

Este recomandat ca verificarea lui să se facă, o dată la câteva săptămâni, cu ajutorul tijei de verificare. Putem vedea nivelul de ulei din motor, culoarea și vâscozitatea acestuia.

Majoritatea specialiștilor recomandă înlocuirea uleiului de motor după 10.000 – 15.000 de kilometri. Sau o dată pe an, dacă nu ați parcurs această distanță.

Uleiul de transmisie are un rol la fel de important ca și cel de motor. Acesta asigură lubrifierea componentelor metalice din interiorul cutiei de viteze. Numai că, în cazul transmisiei, uleiul nu se pierde decât în cazul unei scurgeri.

În cazul mașinilor cu transmisie automată clasică (convertizor de cuplu), verificarea nivelului de ulei se face prin intermediul unei joje și a unui bușon aflate în compartimentul motor. Pentru celelalte, verificarea se poate face într-un atelier specializat.

Înlocuirea uleiului transmisiei se face la intervalele specificate de producător. În general, la fiecare 50.000 km sau după 3 ani.

 Lichidul de servodirecție și lichidul de frână

Lichidul de frână este esențial, după cum îi spune numele, pentru a acționa frânele mașinii. În lipsa acestuia, sistemul de frânare este compromis.

Nivelul acestui fluid e indicat să fie verificat o dată la câteva luni. Dar cu ajutorul unei lanterne, pentru a evita deschiderea capacului. Dacă aerul pătrunde în instalație, poate afecta, în timp, eficiența de frânare.

Înlocuirea lichidului de frână se recomandă să se facă la fiecare 2 ani.

Lichidul de servodirecție se verifică doar la mașinile care au un sistem de asistență hidraulic. Majoritatea mașinilor moderne sunt, în prezent, dotate cu servodirecție electrică.

Nivelul acestui fluid se verifică periodic cu ajutorul marcajelor de pe vasul de expansiune. Înlocuirea este recomandat să se facă tot din 2 în 2 ani.

Antigelul și freonul

Antigelul (lichidul de răcire) are rolul de a reduce temperatura motorului. Acest fluid circulă între motor și radiator, având rolul de a prelua căldura rezultată în urma arderii combustibilului. De asemenea, lubrifiază instalația de răcire și pompa de apă.

Nivelul antigelului trebuie verificat, la fel ca în cazul uleiului de motor, cam o dată pe lună.

Atenție, însă, pentru că deschiderea capacului nu trebuie făcută decât atunci când motorul este rece. Altfel riscați să suferiți arsuri puternice din cauza aburului foarte încins.

Antigelul se înlocuiește, în general, la un interval de 2-3 ani, dar în cazul celor de tipul SLLC (Super Long Life) înlocuirea se poate face după 5 ani.

Freonul este un fluid necesar pentru funcționarea sistemului de aer condiționat și climatizare a mașinii.

Acesta este necesar nu doar pe timpul verii, ci și toamna și iarna. Pentru că previne formarea de condens în interiorul mașinii, astfel încât geamurile nu se vor mai aburi.

De aceea, este esențial ca rezervorul de freon acesta să fie încărcat la nivelul optim, recomandat de producătorul mașinii.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here