Un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a fost reținut joi seara la vama Stânca, după ce a încercat să treacă frontiera cu un permis de ședere falsificat, care purta însemnele Poloniei.
Potrivit surselor citate de Mediafax, acesta a plătit suma de 2.000 de euro pentru documentul care îi oferea dreptul de a rămâne ilegal într-un stat din spațiul Schengen.
Ce au transmis oamenii legii
Bărbatul se afla într-un autocar, ca pasager, când s-a prezentat la controlul de frontieră. Pe lângă pașaportul său moldovenesc, a prezentat și un permis de ședere despre care susținea că fusese emis de autoritățile poloneze. Polițiștii de frontieră au avut însă suspiciuni în legătură cu autenticitatea documentului și au efectuat verificări suplimentare. Astfel, au descoperit că permisul de ședere era fals și nu îndeplinea cerințele legale, conform unui comunicat al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Tânărul a mărturisit că a achiziționat permisul de la un alt cetățean moldovean, pe care l-a cunoscut online. Scopul acestui document falsificat era de a-i permite să continue să lucreze în Polonia, întrucât dreptul său de ședere în această țară expirase.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care a fost obținut documentul și pentru a investiga infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și tentativa de trecere frauduloasă a frontierei. La finalul cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.