Mobilizare masivă într-o localitate din Mehedinți. O biserică aflată în stare avansată de degradare va fi recondiționată de voluntari. Lăcașul de cult face parte din patrimoniul cultural al țării, motiv pentru care oamenii din sat și-au dorit foarte mult să poată fi salvată. Biserică din lemn, salvată
Lucrările de reabilitare au început în urmă cu aproximativ două săptămâni. Mai mulți studenți la Arhitectură muncesc din greu pentru a transforma șantierul într-o zonă sigură pentru localnici.
„Eu sunt în prima săptămână și este aceeași muncă. Trebuie să scoatem cam 300 de cuie de lemn pe zi ca să lucrăm cu șarpanta. Este o muncă foarte, adică e titanic așa, e un obiectiv foarte greu de atins, dar noi ne-am propus să reușim.”, spun voluntarii
Tinerii lucrează prin metode tradiționale și folosesc materiale din producția locală.
„Lucrez la stâlpul care lipsea când a început intervenția și din pozele din documentație pare că lipsea de foarte mult timp, de cel puțin 50 de ani- 60 de ani, așa că nu avem nicio poză cu stâlpul cum era de fapt și ne folosim de cel din partea stângă să-l facem exact la fel pe cel din dreapta.”, au adăugat tinerii.
Biserica era în pericol să dispară în totalitate în 3-4 ani dacă nu se intervenea la timp. În țară există peste 800 de astfel de monumente care se află în colaps sau pre-colaps, pentru că sunt ignorate de autorități.