Sfaturi care te vor ajuta să treci peste un impas. Ce trebuie să faci ca să nu clachezi. Sfaturile prețioase ale unor personalități. 

Cum să treci peste un impas. Sfaturi care te pot ajuta să treci mai ușor peste anumite probleme, să nu clachezi și să poți merge mai departe cu ușurință, adoptând o atitudine mentală pozitivă.

Un impas ne poate arăta că direcția era greșită

Orice impas poate reprezenta un pas înainte, în altă direcție mai potrivită pentru noi. Iar în astfel de momente ar trebui să ne amintim de o vorbă din bătrâni care spune că “Tot răul e spre bine“.

De asemenea, țineți cont de faptul că în viață nu poți să le ai pe toate, dar fii sigur că ceea ce-ți lipsește este compensat în egală măsură cu ceea ce ai.

Nu de puține ori anumite impasuri în care ajungem sunt privite de noi drept adevărate tragedii. De altfel este o chestiune de percepție, nicidecum nu ar trebui să dramatizăm, deoarece majoritatea problemelor, care ne împovărează, nu sunt de fapt atât de importante cum ni se par. Oamenii, însă, au tendința de a dramatiza din orice. În astfel de momente trebuie să ne amintim că orice dificultate este o trambulină spre un alt stadiu superior de evoluție.

Pentru a înțelege mai bine, a accepta și a depăși cu mai multă ușurință impasurile de care vă loviți, vă oferim câteva maxime ale unor personalități, care ne sfătuiesc cum să privim și să acceptăm situațiile de viață pe care le întâlnim. Trebuie doar să reflectați cu atenție asupra lor, deoarece sunt profund filozofice și pline de sens.

Sfaturi din vremea Imperiului Roman. Cele mai înțelepte maxime ce dăinuie de pe vremea romanilor:”Trebuie să mănânci ca să trăiești, nu să trăiești ca să mănânci”Sfaturi despre cum să treci peste un impasNu am știi cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el. Marin PredaTotdeauna fericirea se dobândește după multe piedici. SomadevaNu înceta niciodată să zâmbești, nici chiar atunci când ești trist, pentru că nu știi cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău. Jose Gabriel MarquezViața nu-i niciodată atât de bună, dar nici atât de rea pe cât pare. Guy de MaupassantPoți să te plângi că tufele cu trandafiri au spini sau poți să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri. Abraham LincolnViața e frumoasă dacă îi dai voie să fie. Charles BukowskiCând câștigăm să nu ne facem iluzii, când pierdem să nu ne pară rău. Marcus AureliusPrimul principiu în viață: să nu te dai bătut în fața oamenilor sau a întâmplărilor. Marie CurieAcolo unde cei înfrânți văd bariere, învingătorii văd trambuline. Robert BraultNu te agita, lucrurile cele mai bune se petrec când te aștepți mai puțin. Gabriel Garcia MarquezViața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte. Albert EinsteinPoate nu-ți dai seama atunci când ți se întâmplă, dar să ți se întoarcă spatele poate fi cel mai bun lucru pentru tine. Walt DisneyNu reține oamenii care vor să se îndepărteze de tine, pentru că așa nu vor avea loc să se apropie cei care vor să te cunoască.  Carl JungLucrurile mărețe se obțin încet, dar nu obții nimic dacă stai pe loc. Zig ZiglarCred că totul se întâmplă cu un motiv, oamenii se schimbă ca să înveți să renunți la ei, lucrurile merg prost ca să le apreciezi atunci când merg bine, uneori totul se duce de râpă ca să facă loc lucrurilor bune. Marilyn MonroeSfaturi pentru o gândire pozitivăDacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri. J.F KennedyNu-ți fie teamă că înaintezi prea încet, teme-te dacă te oprești. Sun TzuCeea ce nu te omoară, te face mai puternic. Friedrich NietzscheLe sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață, datorită lor am reușit pe cont propriu. Albert EinsteinCând totul pare terminat, apar forțe noi, aceasta înseamnă că trăiești. Franz KafkaCine ți-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie față de tine, ci cu o pierdere față de el însuși. Nicolae IorgaÎnvingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători. AristotelCea mai mare victorie nu este să nu cazi niciodată, ci să te ridici de fiecare dată când ai căzut. ConfuciusNu căzătura în sine reprezintă eșecul, ci faptul că refuzi să te ridici. Proverb chinezesc

.

Filozofiile de viață ale lui Buddha. Sfaturi pentru echilibrul mental: “Cel mai mare dușman al omului este propria sa minte” 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here