İmam bayıldı (în traducere „imamul a leșinat”) este o rețetă turcească de vinete întregi umplute cu ceapă, usturoi și roșii și fierte în ulei de măsline cunoscută în tot spațiul balcanic. O regăsim în Dobrogea, în Bulgaria, Macedonia de Nord, Grecia, Albania și Kosovo, ba chiar și în lumea arabă. Se presupune că numele derivă dintr-o poveste a unui imam turc care, dintr-un motiv sau altul, și-a pierdut cunoștința în fața farfuriei cu vinete umplute. Într-o versiune se spune că ar fi leșinat de plăcere, cînd soția lui i-a oferit acest fel de mâncare, în timp ce alte relatări sugerează că a leșinat când a auzit cât costă ingredientele și ce cantitate de ulei de măsline folosită la prepararea acestuia, scrie Tudor Duică. O altă poveste populară relatează că imamul s-a căsătorit cu fiica unui negustor de ulei de măsline. Zestrea ei era formată din douăsprezece borcane cu cel mai bun ulei de măsline, cu care pregătea, în fiecare seară, vinete cu roșii și ceapă, pînă cînd a terminat tot uleiul, așa că, în a treisprezecea zi, nu a mai avut cu ce să gătească. Ca răspuns, imamul a leșinat… Imam bayildi este, de asemenea, binecunoscut în Bulgaria, Macedonia de Nord (Имамбаялдъ, imambaialdi), partea de sud a României (Brăila, Constanța etc), Grecia (ιμάμ μπαϊλντί, imám baildí), Albania și Kosovo (imam ballajdi, imambajëlldija), Armenia (Իմամ բայալդի, imam bayaldi), lumea arabă (إمام بايلدي, imām bāyuldi) și Israel (אימאם ביילדי, imam bayaldi). În perioada otomană, felul de mîncare s-a răspîndit și în interiorul comunității grecilor pontieni din Anatolia. În dialectul lor se numea imam-bayildin. Vinete umplute la cuptor Imam Bayildi – reteta de post Timp de preparare20 minuteTimp de gatire30 minuteTimp Total50 minute Portii: 2 portiiIngrediente – savoriurbane.com1 vanata frumoasa1 ardei gras tocat cubuleteoptional un pic de ardei iute tocat fin1 rosie tocata cubulete2 fire de ceapa verde tocate2 catei de usturoi (sau 1 fir de usturoi verde)o lingura de patrunjel verde tocatsare, piper1 lingurita de zahar150 ml ulei de maslineMod de preparare vinete umplute la cuptor Imam Bayildi – reteta de post

Am spalat vanata si am sters-o cu un servet. Am curatat-o de coaja din loc in loc, pe lung, obtinand un model in dungi, tip „pijama” si am taiat-o in 2 pe lung.  Jumatatile de vanata le-am cufundat intr-un castron mare umplut cu apa calda la care am adaugat o lingura mare de sare. Ele vor sta acolo 30 de minute (le iese amareala si nici nu se inegresc). Dupa 30 de minute le-am scos din apa sarata, le-am stors usor si le-am pus la scurs intr-o strecuratoare.

Intre timp am maruntit ardeiul, ceapa, usturoiul si rosia.

 

Am scobit jumatatile de vanata cu ajutorul unui cutit si al unei linguri.

Am incins cei 100 ml de ulei de masline intr-o tigaie incapatoare si am rumenit in el jumatatile de vinete (cate 2 minute pe fiecare parte). Restul de 50 ml de ulei ii pastram pentru copt.

Am scos jumatatile de vanata intr-o alta tava si in tigaia incinsa am calit mai intai ceapa verde si usturoiul (cu un praf de sare) avand grija ca acestea sa nu se arda. Am adaugat apoi ardeiul si l-am lasat si pe el la calit 2 minute. Toto acum puteti pune si ardeiul iute, daca doriti. In final am stins totul cu cubuletele de rosii. Am asezonat totul cu sare si piper negru macinat si am lasat sa clocoteasca la foc mic 5 minute. Daca vi se pare prea acra compozitia puteti adauga 1 lingurita de zahar.

Am scos amestecul de legume din tigaie si l-am lasat la racorit cateva minute intr-un castron, apoi l-am amestecat cu o mana buna de patrunjel verde tocat.

Umplere vinetelor la cuptor Imam Bayildi

Se umplu jumătățile de vinete cu amestecul de legume caăite, se stropesc cu ce a mai rămas din cantittea inițială de ulei de măsline și se bagă la cuptor preincins la 180 C si am copt vinetele cca. 30 de minute.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here