Marché du Film, evenimentul Festivalului de Film de la Cannes dedicat profesioniştilor din industria cinematografică care va avea loc online, a fost amânat cu o lună, pentru sfârşitul lunii iunie. Întâlniri fizice vor fi în iulie, în timpul festivalului, potrivit AFP. Din cauza pandemiei, cel mai important festival de cinema din lume ar urma să aibă loc anul acesta între 6 şi 17 iulie, în loc de luna mai când era organizat în mod tradiţional. Pentru a satisface vânzătorii internaţionali, festivalul a adăugat pentru ei o întâlnire virtuală suplimentară în primăvară, la sfârşitul lunii mai. În final, aceste pre-proiecţii online, rezervate cumpărătorilor acreditaţi, vor avea loc între 21 şi 25 iunie, au anunţat organizatorii pe site. Mai multe companii de vânzare de filme şi-au dorit un timp de livrare mai lung după piaţa filmului de la Berlin care a avut loc în martie. Piaţa de la Cannes explică faptul că a făcut o cercetare în rândul profesioniştilor, cu „mai mult de 700 de răspunsuri” şi „o mare parte” dintre aceştia au confirmat participarea, dar mai ales înclinaţi spre sfârşitul lunii iunie. Piaţa de film cu prezenţă fizică va avea loc în cadrul festivalului, la Cannes, începând din 6 iulie. Marché du film este cea mai mare întâlnire a anului pentru industriile din cinema, cu 12.500 de profesionişti care vin din toată lumea, potrivit organizatorilor. La ultima ediţie, în 2019, 2.768 de filme au fost prezentate aici pentru vânzare. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].