Departamentul Apărării Naționale al Canadei (DND) a făcut publică prima imagine a unui OZN care a fost doborât de un avion de vânătoare american, în urma unei urmăriri la care au intervenit forțele aeriene ale ambelor țări. Incidentul a avut loc în februarie 2023, când aeronavele militare au efectuat o urmărire spectaculoasă deasupra Canadei. 

Potrivit dailymail, fotografia arată un obiect în formă de potcoavă, aparent strălucitor, cu margini nedefinite, deasupra teritoriului Yukon din nord-vestul Canadei, în februarie 2023.

Obiectul care a aprins imaginația pasionaților de viață extraterestră a fost doborât de un avion F-22 al Forțelor Aeriene ale SUA, aflat într-o misiune comună cu Forțele Armate Canadiene.

Documentele publicate recent de Departamentul de Apărare Națională al Canadei specifică faptul că „imaginea a fost declasificată după doar câteva zile de la incident”, însă autoritățile militare ale Canadei nu au făcut-o publică până acum.

Un posibil motiv, după cum și-a avertizat colegii un funcționar responsabil cu afacerile publice din cadrul Departamentului Apărării Naționale (DND) al Canadei, a fost teama internă că publicarea acestei imagini neclasificate a unui OZN „ar putea crea mai multe întrebări/confuzie”.

Vladimir Putin toarnă gaz pe focul tensiunilor din NATO. Țarul de la Kremlin a spus că îl aşteaptă pe Recep Tayyip Erdogan la summitul BRICS

Taylor Paxton, director de comunicare, și-a sfătuit colegii militari că această confuzie ar fi inevitabilă „având în vedere mediul public actual și declarațiile legate de faptul că obiectul este benign”.

Paxton a sugerat că orice mișcare a Forțelor Aeriene Regale Canadiene de a publica fotografia pe rețelele de socializare nu ar face decât să stârnească mai multe întrebări din partea publicului larg și a presei „indiferent de textul care va însoți postarea”.

Obiectul zburător a fost unul dintre cele trei doborâte peste Alaska, Yukon și Lacul Huron între 10 și 12 februarie 2023.

Potrivit publicației citate, generalul de brigadă canadian Eric Laforest a descris OZN-ul drept un „obiect cilindric”. „Sfertul de sus este metalic, restul este alb. Un fir de 20 de picioare (6 metri) atârnă dedesubt, cu un fel de pachet suspendat”, a scris generalul Laforest.

Ce mașină consumă mai mult: manuală sau automată? Un expert explică diferența

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here