Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a subliniat necesitatea unor măsuri îndrăznețe în ceea ce privește trasabilitatea și managementul deșeurilor. Declarațiile au fost făcute joi, după o survolare a digurilor de apărare la Dunăre, unde ministrul a observat că „aproape în fiecare comună” se află un depozit ilegal de deșeuri. 

Fechet a accentuat importanța adoptării unor decizii curajoase pentru a combate această problemă persistentă, care afectează nu doar mediul, ci și comunitățile locale.

„Luni am participat alături de colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă la o misiune de verificare şi de survol a digurilor de apărare la Dunăre. Avem aproape 1.200 km de astfel de lucrări. Din aer, aproape în fiecare comună, am văzut câte un depozit ilegal de deşeuri. Am identificat probabil zeci, dacă nu sute, de astfel de depozite ilegale, fie de deşeuri din construcţii şi demolări, fie de alte tipuri de deşeuri.

Eu cred că va trebui să luăm nişte decizii foarte curajoase în ceea ce priveşte trasabilitatea deşeurilor, managementul acestora, mecanisme cum ar fi „Plăteşte pentru cât arunci”. Aceste lucruri vor trebui completate de un efort suplimentar făcut de autorităţile locale. Ceea ce facem la minister în legătură cu achiziţia de insule digitalizate, în care putem să ştim cine şi cât aruncă la gunoi, şi mai ales centrele de colectare cu acord voluntar, este extrem de benefic.

Astăzi, în mare parte dintre cele peste 3.000 de localităţi din România, dacă vrei să-ţi schimbi canapeaua, şifonierul, televizorul, cauciucurile de la maşină sau faci curăţenie în baie, schimbi gresia, de cele mai multe ori cetăţenii fie nu ştiu, fie nu au cum să se debaraseze de acele lucruri. În cel mai bun caz merg şi le lasă la ghena de gunoi, lucru care dă bătăi de cap inclusiv salubristului”, a explicat ministrul.

România, grav afectată deja de ploi, amenințată de un nou COD ROȘU. Avertisment ANM: urgia vine cu o dinamică explozivă. Autostrada Soarelui ar putea fi inundată de Dunăre

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here