Un jurnalist de investigaţie pentru serviciul de limbă rusă al BBC din Moscova a declarat luni că s-a simţit obligat să părăsească Rusia pentru ceea ce el a numit un ”exil” în Marea Britanie, din cauza a ceea ce consideră o supraveghere fără precedent împotriva sa, transmite Reuters. Autorităţile ruse l-au desemnat pe Andrei Zaharov ”agent străin” în octombrie, decizie pe care postul britanic a respins-o cu fermitate şi a încercat să o răstoarne. Desemnarea este cea mai recentă întorsătură dintr-o represiune împotriva instituţiilor media pe care autorităţile din Moscova le consideră ostile şi susţinute de străini. Separat, jurnalista BBC Sarah Rainsford a părăsit Rusia în august, după ce Moscova a refuzat să-i prelungească permisiunea de a lucra în ceea ce se spunea că a fost o ceartă cu Marea Britanie privind tratamentul presei străine. Desemnarea ca agent străin are conotaţii din epoca Războiului Rece şi cere celor etichetaţi astfel să eticheteze în mod vizibil în tot conţinutul lor că sunt ”agenţi străini”, ceea ce poate afecta veniturile din publicitate. Zaharov a afirmat într-un reportaj rusesc al BBC, pe care l-a realizat despre alţi jurnalişti desemnaţi ca agenţi străini, că s-a simţit obligat să părăsească Rusia după ce a observat ceea ce el a numit o ”supraveghere fără precedent” a activităţilor sale la Moscova. El nu a spus în reportajul care a fost postat pe canalul de YouTube în limba rusă al radiodifuzorului britanic cine îl urmărea şi a adăugat că nu este sigur dacă era urmărit din cauza desemnării sale ca agent străin sau din cauza unei investigaţii recente pe care a efectuat-o, referitoare la presupuşi hackeri ruşi. BBC a declarat luni că nu comentează situaţia lui Zaharov, care a investigat diverse subiecte, de la istoria personală a preşedintelui Vladimir Putin până la fabricile ruseşti de dezinformare. Ministerul rus de Interne nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la supravegherea de care a vorbit Zaharov în reportaj. Kremlinul a spus în repetate rânduri că jurnaliştii şi instituţiile media desemnate ca agenţi străini îşi pot continua activitatea în Rusia. Pe Twitter, Zaharov a descris plecarea sa ca fiind ”un exil, un cuvânt trist, dar exact”, referindu-se la el însuşi pe profilul său de pe reţeaua de socializare drept ”agentul străin numărul 77, un exilat”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].