Cunoscutul cântăreț de manele, Tzancă Uraganu, a lansat un atac la adresa milionarilor din România, criticând lipsa de implicare a acestora în ajutorarea persoanelor afectate de inundațiile recente din Galați.  

Declarațiile sale vin după ce Gigi Becali a anunțat că va reconstrui casele distruse de inundații, fapt care a stârnit reacții și discuții în spațiul public.

Tzancă Uraganu și-a exprimat nedumerirea față de milionarii în vârstă, care, în opinia sa, ar trebui să fie mai implicați în acțiuni caritabile, în special având în vedere vârsta și averile lor considerabile. „Băi, asta nu pot să înțeleg. Am 80 de ani, de exemplu, am sute de milioane de euro, poate mai mult, și să nu fac și eu câteva case la oamenii aceștia care plâng?”, a declarat artistul.

Aluzii către marii miliardari din România

Deși nu a menționat nume în mod direct, declarațiile lui Tzancă Uraganu par să fie o aluzie la marii miliardari ai României, printre care și Ion Țiriac. „Sunt miliardari care au 70-80 de ani și sute de milioane de euro, dar nu se aude nimic despre ei că ar ajuta pe cineva. Uitați-vă la domnul Columbeanu, despre care eram supărat, dar am aflat că a ajutat și el cât de cât. Viața e imprevizibilă. Ce vă oprește să ajutați și voi? Vă temeți că o să sărăciți?”, a continuat artistul.

Tzancă Uraganu a făcut referire și la Gigi Becali, subliniind că acesta este un exemplu de implicare și generozitate, comparativ cu alți milionari care, în opinia sa, rămân pasivi la suferințele altora. „Dar unii oameni, miliardari care au 70-80 de ani și sute de milioane de euro și nu s-a auzit nimic de voi să ajutați și voi pe cineva. Ați văzut domnul Columbeanu, să nu uitați, da? Viața e și așa și așa. Și pe domnul Columbeanu eram supărat, dar am aflat că a ajutat și el cât de cât, nu la nivelul la care trebuia, și viața a ajuns în punctul ăsta. Care e problema sa ajutați și voi, milionarii României? Trăiți mai mult, sărăciți? Ce să mai zicem de domnul Becali? Ați văzut și voi TikTokurile cu bătrânii care au apărut, puteți să stați așa? Mă chinui de 3 zile să dau de o femeie de acolo că am văzut cum plângea.”

Gigi Becali își anunță planurile de ajutor pentru sinistrați

Gigi Becali, cunoscut pentru implicarea sa în acte caritabile, a declarat recent că va sprijini reconstrucția caselor afectate de inundațiile din județul Galați. Prezent în zonele calamitate alături de membri ai partidului AUR, Becali a promis că va trimite toate materialele necesare pentru ca familiile sinistrate să-și refacă locuințele. „Mă voi implica și eu. George, fă o listă cu tot ce e nevoie: cărămidă, cherestea, tot ce trebuie… Și eu le trimit”, i-a spus Becali lui George Simion, liderul AUR, aflat și el la fața locului.

Omul de afaceri a subliniat că, deși îmbătrânește, continuă să fie activ în viața publică și implicat în ajutarea celor aflați în nevoie. „Am îmbătrânit, dar tot leu sunt”, a declarat Becali, adăugând că ajutorul său va veni rapid, prin camioane încărcate cu materiale de construcție.

Ajutoare din partea statului și a Consiliului Județean Galați

Pe lângă inițiativele private, și statul român, prin intermediul Consiliului Județean Galați, a oferit sprijin persoanelor afectate de inundații. Până în prezent, au fost distribuite peste 110 tone de alimente și 212.000 litri de apă în zonele afectate. De asemenea, au fost trimise module de dormit și cazarmament pentru a ajuta la cazarea temporară a celor care și-au pierdut locuințele.

Această situație a scos la iveală nu doar solidaritatea unor figuri publice, ci și lipsa de reacție din partea unor milionari români care, deși au resurse considerabile, nu se implică în ajutorarea celor aflați în suferință.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here