O femeie, medic la Spitalului General C.F. Sibiu, a fost reţinută pentru 13 fapte de luare de mită, după ce ar fi pretins bani şi bunuri de la pacienţi sau de la rudele acestora pentru facilitarea accesului la servicii medicale ori ulterior îndeplinirii acestora. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prim-procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, a anunţat, vineri, că un medic în vârstă de 52 de ani – femeie – a fost reţinut pentru 13 infracţiuni de luare de mită.

”Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că, în perioada iunie-august 2024, inculpata, în calitate de medic în cadrul Spitalului General C.F. Sibiu, a primit bani şi bunuri cu titlu de mită, din partea pacienţilor sau aparţinătorilor acestora, atât pentru facilitarea accesului la servicii medicale, dar şi ulterior îndeplinirii acestor servicii”, a arătat sursa citată.

Medicul este audiat, vineri după-amiază, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu şi Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here