O mamă de 21 de ani și copilul său în vârstă de numai 2 ani au ajuns la spital în stare gravă. Mașina în acre se aflau s-a izbit de o alta, condusă de un polițist. 

O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au fost transportaţi la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit, pe DN 39, în judeţul Constanţa, cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul liber. În urma testării, s-a stabilit că acesta avea o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducerea IPJ Constanţa a declanşat verificări interne în cazul poliţistului, subliniind că nu tolerează astfel de comportamente.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat, sâmbătă după-amiază, că accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 20.00, pe DN 39, în localitatea 2 Mai.”Conform primelor cercetări, poliţiştii rutieri au constatat că impactul a avut loc între două autoturisme, iar în urma acestuia două persoane au fost rănite. Astfel, unul dintre conducătorii auto, respectiv o femeie de 21 de ani, precum şi un minor, de 2 ani – pasager în acelaşi vehicul, au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale. Menţionăm faptul că la volanul celuilalt autoturism se afla un bărbat, de 21 de ani, poliţist, care se afla în timpul liber”, a arătat IPJ Constanţa.  Conform sursei citate, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. ”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa nu tolerează astfel de comportamente. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile legale. Totodată, conducerea inspectoratului a dispus verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului”, a adăugat IPJ. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here