Aproape toată România se află sub avertizare Cod GALBEN de ploi şi intensificări ale vântului, în timp ce în mare parte din Oltenia, Munteniei şi în sudul Transilvaniei este cod PORTOCALIU de ploi abundente. În paralel, valul de precipitații este însoțit de o scădere accentuată a temperaturilor. Hidrologii au emis avertizări de viituri, iar pompierii din județele vizate sunt în stare de alertă. 

Duminică, între orele 8.00 şi 20.00, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a ţării şi local în regiunile sudice vor fi însoţite de descărcări electrice.

Izolat, vor fi vijelii şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp şi local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 45-65 km/h, iar în Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.

De asemenea, vremea se va răci accentuat în toată ţara.

În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, este în vigoare un Cod portocaliu, fiind aşteptate ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50-70 l/mp şi izolat de peste 80 l/mp.

De duminică seară, până luni dimineaţă, va fi Cod galben, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei şi local în Transilvania. Vor fi averse, iar în intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 45-65 km/h.

De asemenea, la munte, la altitudini în general de peste 1.700 m şi cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Tot de duminică seară, va fi Cod portocaliu în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul şi sud-estul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40-60 l/mp şi local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70-85 km/h.

 

Când se abate POTOPUL asupra Bucureștiului? Autoritățile au o nouă estimare privind debitele ploilor

Totodată, la ora 10.00 va intra în vigoare un Cod portocaliu emis de hidrologi pentru râuri din bazinele hidrografice Mureş, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Prahova şi Buzău. Începând de duminică seară, Codul portocaliu va fi valabil şi pe râuri din bazinele hidrografice Bahlui, Bârlad, Prut, Siret şi pe râurile din Dobrogea.

Râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega şi Timiş se află sub avertizare Cod galben, la fel şi anumite sectoare de râuri din Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.

Astfel, sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare.

Alertă METEO – Coduri de vreme EXTREMĂ. ISU suplimentează echipele de intervenție. Care vor fi județele afectate

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis că ”este important ca toate instuţiile din subordinea MMAP să fie în alertă şi să acordăm toată atenţia evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în special pe bazinele hidrografice afectate deja de ultimele inundaţii, şi aici mă refer în special la zonele Galaţi şi Vaslui”.

În aceste condiţii, poliţiştii le recomandă şoferilor şi pietonilor să adopte o conduită preventivă în trafic. 

ATENȚIE șoferi! Se strică vremea. Ce RECOMANDĂRI au cei de la Poliția Rutieră și de la ISU

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here