În urma presiunilor exercitate, au fost introduse reguli mai stricte pe Instagram, stabilind clar ce nu mai au voie să facă utilizatorii sub 18 ani. Aceasta nu este prima schimbare majoră pentru Instagram, care implementează frecvent noi reglementări. De această dată, platforma face ajustări importante care vor afecta în special adolescenţii. 

Utilizatorii sub 16 ani vor fi plasaţi automat în „Conturi pentru adolescenţi”, având setări restrictive activate implicit. Astfel, cei care nu au vârsta cerută trebuie să aibă acordul unui părinte sau tutore pentru a modifica aceste setări implicite.

„Ne dorim ca adolescenţii să aibă parte de experienţe sigure şi adecvate vârstei pe platformele noastre. Am dezvoltat peste 30 de instrumente pentru a sprijini atât adolescenţii, cât şi părinţii acestora”, afirmă oficialii Instagram.

Conform noilor măsuri, conturile adolescenţilor vor fi automat private, ceea ce înseamnă că aceştia vor trebui să accepte manual noi urmăritori, iar persoanele care nu îi urmăresc nu vor putea interacţiona cu ei sau vedea conţinutul lor. În plus, doar cei pe care îi urmăresc îi pot eticheta sau menţiona, iar restricţiile de mesagerie vor limita contactele doar la persoanele deja conectate.

Noile reguli se vor aplica adolescenţilor din Europa, SUA, Canada şi Australia, iar cei care deţin deja conturi vor fi transferaţi în acest tip de cont în termen de 60 de zile.

Aceste modificări vin pe fondul presiunilor tot mai mari asupra platformelor de social media pentru a proteja mai eficient copiii online. Legea privind siguranţa online, care urmează să intre în vigoare anul viitor, va impune platformelor de socializare obligaţii suplimentare, precum eliminarea rapidă a conţinutului ilegal şi prevenirea apariţiei acestuia.

Scopul acestor reguli este de a proteja mai bine copiii şi alţi utilizatori vulnerabili de conţinutul dăunător, o problemă pentru care Instagram a fost criticat în repetate rânduri.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here