Ministrul Mediului, Mircea Fechet, intervine în disputa privind alertele de vreme extremă emise de autorități, după ce au apărut o serie de semnale că acestea ar fi fost exagerate. Fechet a explicat că „situația a fost mai bună decât ne așteptam”. 

„Prognoza meteo a fost una care, cel puțin într-o primă fază, părea mai gravă decât ceea ce s-a întâmplat în realitate”, a explicat ministrul Mediului, Mircea Fechet, la un post TV.

El a subliniat că „din datele pe care le-am primit în această dimineață, am văzut că nu au fost depășite acele valori maxime”.

Ministrul Mediului a făcut anunțul la Comitet pentru Situații de Urgentă: Nu există NICIUN DUBIU că vor veni viituri – HARTA zonelor vizate

„Alternativa ar fi fost să ne confruntăm cu o situație mai gravă”

„Am avut în foarte multe județe sub cod portocaliu precipitații peste 60 de litri spre 70 de litri, ceea ce, spun eu, că e o cifră apropiată de ceea ce a fost preconizat și mă bucur să constat că situația a fost mai mai bună decât ne așteptam. Alternativă ar fi fost să ne confruntăm cu o situație mai gravă, lucru care ne-ar fi pus în dificultate și în acest episod”, a explicat Fechet.

El a amintit și că a apărut  „în spațiu public o discuție întreagă și dacă a fost ciclon sau nu”, însă crede că acest subiect „e mai puțin important”

„Putem spune că am trecut cu bine acest ciclon. Vremea a fost foarte proastă în ultimele 24h sau mai mult în multe județe din România. Personal, ieri cred că am călătorit mai bine de 1.400 km în vreo șase-șapte județe, tocmai pentru a mă asigura că toți colegii mei hidrologi, cei de la Apele Române, împreună cu pompierii sau cu reprezentații Departamentului pentru Situații de Urgență, cu voluntari și cu autorități publice locale, toată lumea a fost în teren, toată lumea s-a asigurat că nu avem probleme pe care să nu le putem gestiona”, a afirmat acesta.

Ședință de urgență pentru viitura de pe Dunăre! Ministrul Mediului: „Ne aşteptăm ca duminică să fie ziua cea mai grea. Suntem în alertă”

Întrebat despre evacuările preventive, ministrul a subliniat că deși decizia nu se afla în zona sa de responsabilitate și că, poate, era “chiar într-o situație pe care am fi putut să o depășim și fără această măsură, e oricum mai bună decât lipsa unei astfel de decizii atunci când situația o impune”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here