Înalţi oficiali guvernamentali germani şi ruşi au convenit să aibă o întâlnire personală rară, luna viitoare, în efortul de a atenua tensiunile politice legate de Ucraina, a declarat sâmbătă o sursă guvernamentală germană, transmite Reuters. Consilierul pentru politică externă al cancelarului german Olaf Scholz, Jens Ploetner, şi negociatorul pentru Ucraina al Rusiei, Dmitri Kozak, au convenit să se întâlnească după o lungă conversaţie telefonică purtată joi, a declarat sursa sub condiţia păstrării anonimatului. Guvernul german nu a făcut niciun comentariu oficial. Un purtător de cuvânt al lui Kozak a refuzat să comenteze. În ultimele luni, au existat o serie de convorbiri telefonice între liderii occidentali şi preşedintele rus Vladimir Putin, din cauza desfăşurării de forţe ale armatei Rusiei la graniţa cu Ucraina şi a temerilor care decurg din cauza unei posibile invazii. Întâlnirile personale între înalţi oficiali guvernamentali occidentali şi rusi au fost puţine, deşi preşedintele american Joe Biden a purtat discuţii cu preşedintele Putin, la Geneva, în iunie anul trecut. De la preluarea mandatului în această lună, Scholz a subliniat necesitatea dialogului cu Rusia cu privire la forţele militare de la graniţa cu Ucraina, în timp ce s-a alăturat aliaţilor occidentali pentru a sprijini sancţiunile în cazul în care Moscova ar invada. Berlinul se îndoieşte mai mult decât Washingtonul dacă Rusia doreşte cu adevărat să atace Ucraina şi vrea să reducă tensiunile, au declarat două surse guvernamentale pentru Reuters, sub condiţia anonimatului. Criticii acuză Germania că este dependentă de Putin din cauza nevoii sale de gaze ruselti, atacând construcţia conductei Nord Stream 2 între cele două ţări, care ocoleşte Ucraina. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].