Pensiile primite începând cu luna octombrie, care nu ating valoarea de 3.000 lei, vor fi scutite de impozitul pe venit de 10%, conform PNL care a inițiat modificarea legislației în acest sens, după ce Guvernul a trimis deciziile de recalculare a pensiilor.  

Începând cu 1 octombrie, plafonul se majorează la 3.000 lei, de la 2.000, cât era până acum. 

Măsura a fost adoptată în procedură de urgență de Parlament, la propunerea PNL, care a depus spre dezbatere și adoptare acest proiect.

”Pensiile sub 3000 de lei nu vor mai fi impozitate! Iniţiativa liberală care face dreptate pensionarilor a fost astăzi votată de Parlament. Prin aceasta, plafonul de impozitare creşte de la 2000 la 3000 de lei, iar pensiile mai mari vor fi impozitate doar pentru suma care depăşeşte 3000 de lei, cu 10%”, a transmis preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, după votul din Parlament, de luna trecută.

Regula se aplică și pensionarilor cu pensii mici din sistemul de ordine și siguranță publică. PNL nu a uitat de pensionarii militari cu pensii sub 3.000 lei.

Reamintim că, potrivit legii, la 1 ianuarie, pensiile vor fi indexate cu rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea medie a venitului brut.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here