Ana Birchall, fost ministru al Justiției și candidat la alegerile prezidențiale din decembrie, a fost invitată la emisiunea „Culisele Statului Paralel”, difuzată pe Realitatea PLUS, în cadrul căreia a lansat atacuri vehemente la adresa lui Mircea Geoană. Birchall a fost extrem de critică, punând la îndoială meritele lui Geoană la NATO, sugerând că ascensiunea sa a fost facilitată de circumstanțe externe. 

Un alt punct al criticilor aduse de Ana Birchall a fost referirea la modul în care Mircea Geoană și-ar fi folosit funcția la NATO pentru a-și promova propria campanie politică. 

„În primul rând, noi n-am fost niciodată prieteni de familie. Eu i-am și spus mereu domnul ministru și da, mă deranjează și mă va deranja totdeauna pentru că în anumite momente, și fac referire direct la 2008 și 2009, a tăcut ca un laș și tace ca un laș din acea perioadă până în momentul de față și nu a avut curajul public să spună adevărul și să înceteze ca să mai permită unei femei să fie umilită și jignită public. Și acum, în perioada aceasta, mă deranjează foarte mult că are tupeu să candideze și merge pe un segment al generației copilului meu care va vota pentru prima dată și încercând să se portretizeze altfel decât este în realitate.

Și sincer, nu aș vrea să vorbesc mai despre Geoană în ziua asta, dar dacă tot s-a deschis discuția, dacă tot candidează, cred că este corect să spună în special generației copilului meu pe care o targetează în special pe TikTok să lămurească câteva aspecte. A făcut un partid cu Vanghelie, da? E corect să spună și lucrul ăsta. Adică încearcă să meargă pe… Încearcă să speculeze lipsa de memorie colectivă uitând să spună anumite aspecte pe care eu cred că este obligatoriu să le spună dânsul, așa cum orice candidat la funcția supremă în statul român să le clarifice. Deci și-a făcut un partid cu Vanghelie. A trebuit să meargă să înapoize acele ceasuri. A stat cu forța câți ani de zile ilegal în acea vilă. După aceea, să clarifice problemele legate de securitate, da? Ale tatălui său. N-a avut legături cu securitatea. Să clarifice cum poate să îndrăznească să candideze la asemenea funcție cu un cumnat, cumnatul lui fugar, condamnat la închisoare având fapte de corupție dintr-o funcție pe care domnul Geoană l-a pus în funcție și mai e și cu banii rămași, da? După aceea, să mai clarifice cum a putut de un an și jumătate să nu respecte NATO.

Noi am văzut pentru prima dată când s-a ridicat steagul României ca membru NATO. Și cu toți atunci am plâns de mândrie, de bucurie că România o să fie sigură, da? Deci cum poți tu să ai atâta lipsă de respect față de NATO cu atât mai mult cu cât ai un război la graniță și de un an și jumătate tu îți faci campanie… În momentul în care tu, de un an și jumătate, folosești însemnele NATO, pentru mine nu numai că arată că ai lipsă de respect față de această instituție importantă într-un moment critic, dar mai arată că te ocupi și cu furtișaguri. Pentru că tu, practic, nu respecti nici măcar România că de un an și jumătate tu ești în campanie electorală și nu recunoaște. Dom’le, dar nu-i mai corect să vii și să spui dom’le, uite, eu vreau să candidez, mă dau demisia de acolo și eu sunt candidat și candidez.

Dar așa să mergi de un an și jumătate prin țară, am văzut că a și plagiat culorile NATO. Inclusiv am văzut că ai sesizat-o că a plagiat titlul cărții lui Adrian Năstase Bătălie pentru viitor. Exact, dar de ce am făcut această scrisoare? Pentru că în acceptiunea mea de avocat, eu consider că am călcat codul de conduită NATO.

Pentru că nu poți să îți faci nu numai campanie electorală, dar să întreprinzi anumite acte, care sunt clar acte în calitatea ta de potențial candidat. Și anume înregistrezi la OSIM marca și sloganul. Dar am văzut că domnul Geoană îmi face mai nou campanie electorală, deși aș dori să nu-mi facă campanie electorală, că n-am niciun pic de respect față de domnia sa.

Mi-a folosit sloganul. Deci mi-a plagiat și sloganul meu un mesaj cheie. L-am auzit la un alt post de televiziune, în care spunea că e momentul să nu mai alegem răul cel mic”, a spus Ana Birchall.

Emisiunea poate fi urmărită integral aici

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here