Talibanii au dizolvat Comisia Electorală Independentă (IEC) din Afganistan, înfiinţată în timpul regimului precedent, însărcinată cu organizarea alegerilor, a declarat sâmbătă, de Crăciun, AFP, un purtător de cuvânt al regimului islamic, potrivit căruia talibanii ”nu au nevoie” de această comisie. În afară de IEC, talibanii au ordonat săptămâna aceasta să se dizolve Comisa Plângerilor Electorale (ECC) şi două ministere – cel al Păcii şi cel al Afacerilor Parlamentare. ”Pentru moment, nu avem nevoie ca aceste două ministere şi aceste comisii să funcţioneze. În cazul în care se face simţită nevoia, emiratul islamic (numele dat de către talibani regimului lor) ar putea să le restabilească”, declară AFP un purtător de cuvânt adjunct taliban, Bilal Karim. IEC a fost înfiinţată în 2006, la câţiva ani după îndepărtarea de la putere a precedentului regim taliban (1996-2001). Rolul acestei comiisi era să organizeze şi să supervizeze alegerile. În acest sens, IEC şi angajaţii acesteia au fost vizaţi frecvent de atentate talibane. ”Dacă această organizaţie nu există, sunt 100% sigur că problemele Afganistanului nu vor fi soluţionate niciodată, pentru că nu vor exista alegeri”, declară AFP Aurangzeb, care conducea IEC până la căderea precednetului regim. El denunţă o decizie ”luată în pripă”. Alt oficial de rang înalt din regimul precedent, Halim Fidai, consideră că această decizie arată că ”talibanii nu s-au schimbat şi că ei nu cred în democraţie”. ”Ei preiau puterea cu gloanţe şi nu la urne”, denunţă el. Talibanii au preluat puterea la 15 august, răsturnând precedentul Guvern, susţinut de către Statele Unite şi aliaţii lor în NATO, în timp ce trupele străine se retrăgeau în pripă din această ţară, după o prezenţă de 20 de ani. Imediat după ce au preluat puterea, talibanii au înlocuit Ministerul Afacerilor Femeilor cu temutul Minister al Promovării Virtuţii şi Prevenirii Viciului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].