Miercuri dimineață, polițiștii din întreaga țară au desfășurat o acțiune amplă, realizând 100 de percheziții domiciliare în cadrul unor investigații penale complexe, conform Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ce au transmis oamenii legii în acest caz
Perchezițiile, coordonate de procurori, vizează o gamă variată de infracțiuni, inclusiv trafic de droguri, constituirea de grupuri infracționale organizate, utilizarea de acte false în relația cu autoritatea vamală, cultivarea ilegală a substanțelor interzise, pornografie infantilă, trafic de migranți, evaziune fiscală, șantaj, furt calificat și viol, precum și încălcări în domeniul silvic și al armelor.
IGPR a subliniat că aceste acțiuni au scopul de a documenta activitatea infracțională a persoanelor implicate, de a recupera prejudiciile și de a confisca bunurile obținute ilegal. În același timp, poliția va desfășura acțiuni de tip “razie” la nivel național, pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică.
„Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de caz, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri, constituire de grup infracţional organizat, folosire la autoritatea vamală de acte nereale, cultivare ilegală de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranţi, evaziune fiscală, şantaj, furt calificat şi viol, precum şi în domeniul silvic şi al armelor şi substanțelor periculoase”, se precizează într-un comunicat al IGPR.
Aceste razii sunt parte dintr-o inițiativă mai amplă a Ministerului Afacerilor Interne de combatere a infracționalității și de menținere a liniștii în comunități.
Polițiștii vor acționa pentru prevenirea violenței în mediul stradal, identificarea persoanelor căutate, și combaterea infracțiunilor legate de arme, droguri și trafic de persoane, inclusiv pentru a sancționa participanții la traficul rutier care nu respectă reglementările legale.