Guvernul Ciolacu se află, în prezent, în negocieri intense cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a-i convinge pe aceștia că ținta de deficit a țării noastre trebuie majorată la 8%, de la 7%, cât era prevăzut inițial. 

Guvernul României se află în prezent în negocieri cu Comisia Europeană cu scopul de a majora ținta de deficit bugetar pentru acest an la 7,9% din Produsul Intern Brut, cifră care va fi și noua estimare de deficit a Comisiei, în prognoza economică de toamnă privind România.

Potrivit unor surse consultate de Economedia, Comisia a cerut un plan pragmatic de reducere a acestui deficit și un acord nu a fost încă parafat. Oficial, Comisia a confirmat că există dialog tehnic cu autoritățile române, dar a transmis că nu s-a agreat nimic.

„Continuăm să folosim cadrul bine stabilit al semestrului european pentru coordonarea politicilor economice în vederea supravegherii fiscale pentru toate statele membre. După cum ați subliniat pe bună dreptate, următorul pas în acest proces este ca statele membre, inclusiv România, să își pregătească și să își prezinte planurile fiscale pe termen mediu, stabilind obiectivele lor fiscale, precum și inițiativele prioritare de investiții și reforme. Pe parcursul acestei faze pregătitoare în curs, Comisia și autoritățile române sunt angajate într-un dialog tehnic strâns, cu obiectivul de a se asigura că planurile respectă toate cerințele.

La fel ca pentru toate statele membre, în luna iunie a acestui an, Comisia a transmis României traiectoria de referință pentru traiectoria cheltuielilor nete. Aceasta oferă orientări României în elaborarea traiectoriei cheltuielilor nete care urmează să fie inclusă în planul său fiscal-structural pe termen mediu. Traiectoria de referință a fost calculată pe baza previziunilor de primăvară ale Comisiei pentru 2024, care au luat în considerare datele validate privind rezultatele fiscale pentru 2023 și previziunile Comisiei privind deficitul global în 2024. Fiecare stat membru își va face public planul național pe termen mediu în momentul prezentării acestuia Consiliului și Comisiei. Comisia va începe evaluarea planurilor imediat după prezentare și ar trebui să își publice evaluarea în termen de șase săptămâni de la primirea planurilor (acest termen poate fi prelungit, de regulă, cu încă două săptămâni)”, a transmis un purtător de cuvânt al Comisiei pentru sursa citată.

 

 

Guvernul era la curent că ținta de deficit va crește până la finalul anului

 

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a admis, în urmă cu două săptămâni, că există riscul că deficitul ar putea depăși 8% din PIB, estimare aliniată și cu prognozele emise de Consiliul Fiscal, în opinia asupra rectificării bugetare. Ministrul a precizat că există un risc din perspectiva veniturilor cuprinse în buget, pe componenta de digitalizare și de amnistie fiscală, potrivit sursei citate. Anterior, în septembrie, Guvernul a adoptat o rectificare bugetară prin care a mai majorat o dată ținta de deficit de la 5% la 6,94% din PIB.

„Având în vedere negocierile Guvernului cu Comisia Europeană privind planul bugetar structural al României, în contextul noului cadru de guvernanță economică din Uniunea Europeană, nu este exclus ca unele cheltuieli să fie diminuate mai mult și să consemnăm un deficit sensibil sub 8% din PIB. Pe de altă parte, o subestimare a riscurilor generate de cheltuieli în creștere rapidă poate conduce la un deficit semnificativ peste 8% din PIB”, arăta CF în document.

Guvernul României are obligația să elaboreze și să prezinte un plan fiscal structural pentru reducerea deficitului bugetar în perioada 2025-2031, cu termen limită 15 octombrie. Recent s-a vehiculat în presă faptul că Executivul ar putea amâna depunerea acestui plan până după alegeri, însă regulile de guvernanță economică stipulează un termen recomandat pentru prezentarea planului, iar depășirea acestuia ar atrage recomandarea Comisiei Europene de a întinde perioada de reducere a deficitului la patru ani. Totuși, este important de menționat că un nou guvern, odată instalat, poate modifica planul fiscal existent, iar dacă acesta este considerat solid și credibil, perioada de reducere a deficitului poate fi extinsă din nou la șapte ani.

Situația actuală a deficitului bugetar în România este îngrijorătoare, acesta ajungând la 80,87 miliarde lei, echivalentul a 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni ale anului. Guvernul a stabilit un deficit țintă de 5% pentru întregul an 2024, dar Ministerul Finanțelor a semnalat recent un „derapaj major” față de această țintă, recunoscând că veniturile bugetare au fost cu mult sub estimări.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here