Mii de credincioși au ajuns deja la Iași și așteaptă să se roage la moaștele Sfintei Parascheva, deși pelerinajul nu a început încă. Ritualul propriu-zs debutează marțea viitoare, când moaştele vor fi scoase în procesiune şi puse pe baldachin. Anul acesta, în premieră, vor fi aduse și moaștelor Sf. Pantelimon de la Muntele Athos.
O altă noutate este că toți credincioșii care au ajuns la Iași și s-au închinat la racla Sfintei Parascheva vor putea să viziteze și Catedrala Veche. Lăcașul de cult este deschis spre rugăciune în perioada aceasta, întreaga zi, tocmai pentru ca turiștii și pelerinii să se poată bucura de frumusețea sa.
Pentru pelerinii care au nevoie de toate informații necesare și de interes va funcționa și un număr verde în timp real, care va avea program non stop, potrivit BZI.
De asemenea, anul acesta mai mulți voluntari vor ajuta la buna desfășurare a pelerinajului, iar înscrierea nu s-a încheiat.
„Sărbătoarea debutează marţi pe 8 octombrie, unde moaştele vor fi scoase în procesiune şi puse pe baldachin. Noi ne-am gândit anul acesta să aducem moaşte ale unui sfânt tămăduitor, Sf. Pantelimon. Vor fi aduse de la Muntele Athos miercuri seară pe 9 octombrie, în jurul orei 20.00. Calea Sfinţilor va fi vineri, începând cu orele 19.00. Pe 14 octombrie va avea loc Sf. Liturghie că în fiecare an. Răspunsurile la Sf. Liturghie vor fi date de corul Operei Naţionale Romane din Iaşi. Tot ca o noutate absolută anul acesta vom avea Info Pelerin, două numere de telefon la care oamenii vor suna. Ştim că pelerinii vor să afle informaţii despre rând, ceai şi altele. Este un efort organizatoric foarte mare. Ne-am exersat calităţile de la an la an şi am învăţat şi din greşelile anilor trecuţi. Reuşim să aducem îmbunătăţiri şi atragem sute de voluntari care vor ajuta. E mare bucurie să primim aici atâţia oameni din toate colţurile ţării, din straintate şi indiferent de confesiune. Sf. Cuvioasa Parascheva aduce mângâiere. Cred că anul acesta va fi un număr de pelerini la fel că anii trecuţi. Dar de ne uităm la rândul care este aici, la această oră, vedem că există un interes constant de-a lungul anilor”, a transmis pr. Constantin Sturzu.