În săptămâna 14 – 20 octombrie, astrele se aliniază într-un mod favorabil, aducând o vibrație de regenerare și claritate pentru multe dintre semnele zodiacale. Această perioadă va fi marcată de transformări profunde, iar patru zodii vor avea ocazia să renască din propria cenușă, depășind obstacolele și provocările întâmpinate anterior. Relațiile interumane vor beneficia, de asemenea, de influența astrelor, oferind momente de înțelegere și revelații care vor contribui la întărirea legăturilor emoționale. Fie că este vorba despre iubire, prietenie sau colaborări, săptămâna aceasta promite să aducă o nouă perspectivă asupra conexiunilor esențiale din viața fiecăruia. 

Pe 14 octombrie, Soarele în Balanță formează un pătrar cu Marte în Rac. Este un moment cheie pentru relațiile de prietenie, căci zodiile au ocazia să se descotorosească de așa-zișii prieteni, care sunt lingușitori și le stau alături doar din interes.

Cel mai important eveniment al săptămânii va fi, fără îndoială, Luna Plină în Berbec, din data de 17 octombrie, care coincide și cu intrarea lui Venus în Săgetător. Începând cu această zi, nativii vor lăsa emoțiile să îi inspire și să le ghideze pașii. În plus, tuturor li se va dezvolta spiritul aventurier, ceea ce înseamnă că totul va deveni posibil pentru zodiile care îndrăznesc să țintească departe.

În general, Luna Plină este văzută ca un simbol al schimbării, al renașterii, așa cum poate fi considerată și de această dată. Pentru că se va afla în constelația Berbecului, forța de muncă și dorința de reușită vor crește. Totuși, nu oricine o poate lua de la capăt fără să stea pe gânduri, fiindcă nu toate zodiile sunt la fel de curajoase.

Ce trebuie să faci ca să fii fericită, în funcție de zodia ta

Pe 18 octombrie, Luna în Taur formează un sextil cu Saturn în Pești, aducând un plus de autocontrol și disciplină. Din fericire, zodiile vor învăța cum să își organizeze prioritățile.

Unii nativi își vor pierde concentrarea în ultima zi din săptămână, când energiile unei alte poziționări cosmice le vor da bătăi de cap. Este vorba despre pătrarul format între Luna în Gemeni și Saturn în Pești.

Berbec

Simți că poți muta munții din loc, dar observi că dorința ta de a evolua este în zadar fără susținerea celor din jur. În aceste zile, o să înveți să te bucuri de puterea pe care o ai și de fiecare reușită, chiar dacă nu primești încurajările sau felicitările de care ai nevoie.

Taur

Ești hotărât/ă și concentrat/ă pe visurile tale, ceea ce înseamnă că ai toate șansele să le îndeplinești. Va trebui totuși să fii atent/ă și la oamenii care doresc să-ți pună piedici și să te ferești de săgețile cu venin pe care le aruncă spre tine.

Gemeni

Energiile astrale din această săptămână îți dau o forță nemaiîntâlnită, care te va ajuta să îți atingi scopurile și să profiți de o nouă șansă la fericire. Ai grijă să nu te grăbești, căci poți rata ocazii importante!

Horoscop special: Marele benefic Jupiter intră în retrograd în Gemeni din 9 octombrie și schimbă din temelii viața fiecărei zodii

Rac

Grija ta exagerată față de cei din jur ar putea deveni deranjantă pentru unii dintre ei. Este normal să le dorești binele, dar nu trebuie să mergi atât de departe încât să le îngrădești libertatea. Trebuie să înțelegi că fiecare este liber să facă ce vrea.

Leu

În această săptămână, ai ocazia să începi o afacere profitabilă sau să te bucuri de o reinventare profesională. Nu este exclus să fie nevoie să mergi mai des la birou, mai ales dacă înainte lucrai mai mult de acasă.

Fecioară

Bifezi sarcinile de pe listă cu viteza fulgerului și vrei cu orice preț recunoașterea celor din jur. În aceste zile, vei învăța că nu este important ce spun ceilalți, ci modul în care te simți după ce îți duci promisiunile la bun sfârșit.

Horoscop special: 11 octombrie – 19 noiembrie 2024 Pluto intră în Capricorn și pune punct unui capitol din viața noastră

Balanță

A venit momentul să te hotărăști asupra direcției în care vrei să mergi, spun astrologii DivaHair. Nu trebuie să îți faci griji în legătură cu părerile apropiaților, căci vei avea sprijinul lor dacă îl ceri. Contează să ai încredere în tine și să nu îți fie teamă să pășești pe un drum necunoscut.

Scorpion

Vibrațiile astrale ale săptămânii îți pot deschide noi uși, ceea ce înseamnă că ai șanse mari să ajungi unde îți dorești. Profită de liniștea adusă de Luna Plină și calculează-ți pașii, astfel încât să nu ratezi nicio etapă importantă din dezvoltarea ta.

Săgetător

O veste pe care o primești la începutul săptămânii poate schimba modul în care acționezi de acum înainte. Trebuie să ai grijă la reacțiile pe care le ai și să nu lași furia de moment să îți schimbe radical atitudinea. Ai nevoie de răbdare pentru a digera informațiile surprinzătoare.

Portalul 10/10 deschide calea unui nou început. Care este șansa ta, conform numerologiei

Capricorn

Hotărârea ta îi va inspira pe cei din jur și îi va ajuta să îți urmeze pașii. Astrele te sfătuiesc să acționezi așa cum simți, fără să te gândești la modul în care te percep oamenii care îți admiră curajul.

Vărsător

Simți că poți conduce lumea, așa că nu este exclus să îți impui regulile în cercul de prieteni sau la serviciu. Totuși, trebuie să ai grijă la modul în care spui ce gândești. Poate intențiile tale sunt bune, dar vor exista în jurul tău și persoane care nu vor înțelege.

Pești

În această săptămână ești hotărât/ă să nu faci niciun compromis. Vei refuza orice ofertă care presupune ceva la schimb și te vei axa pe șansele care îți satisfac așteptările. Nu-ți fie teamă să aștepți ce meriți!

Ce trebuie să faci pentru a avea noroc la bani, în funcție de zodie

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here