China ordonă să se dezinfecteze corespondenţa din străinătate, după ce autorităţile afirmă că au descoperit urme ale variantei omicron a SARS-CoV-2 pe o scrisoare primită de un locuitor al Beijingului din Canada

Poşta chineză a ordonat angajaţilor săi să deznfecteze în mod sistematic corespondenţa care provine din străinătate, iar autorităţile evocă ipoteza intrării în China a tulpinei omicron a SRAS-CoV-2 pe un plic trmis din Canada, relatează AFP. Cu mai puţin de trei săptămâni înainte de Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Bejing, prevăzute în perioads 4-20 februarie, autorităţile se tem de faptul că politica lor ”zero covid” ar putea ceda din cauza unei serii de focare limitate. China, ţara în care a fost depistată epidemia la sfârşitul lui 2019, a eradicat în mare măsură contagiunea, însă se confruntă de câteva săptămâni cu intensificări sporadice. Bilanţul zilnic al cazurilor de covid-19 în China depăşeşte însă rar pragul de 200. În weekend, Beijingul a senalat un prim caz de contaminare cu foarte contagiioasa variantă omicron, la o persoană care a primit o scrisoare din Canada, pe care s-au descoperit urme ale virusului. Ca atare, serviciile poştale au primit ordinul de a dezinfecta ”pe cât posibil” scrisorile şi coletele care provin din străinătate. Angajaţii care intră în contact cu aceste obiecte sunt îndemnaţi să se vaccineze u o doză ”booster” anticovid. Cetăţenii sunt îndemnaţi, la rândul lor, să-şi reducă comenzile ”din ţări şi regiuni care prezintă un risc ridicat covid-19”, a anunţat poşta într-un aviz. Curierul intern urmează de-acum să fie triat separat, în vederea evitării oricărui risc de contaminare provenind de la trimiteri sin străinătate. În contextul în care originea noului coronavirus nu a fost stabilită încă, China înclină către teoria potrivit căreia boala ar fi fost introdusă în ţară din străinătate – prin intermediul unor almente congelate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază că se îndoieşte de această eventualitate şi subliniază că riscul transmiterii noului coronavirus prin intermediul unor suprafeţe este slab şi scade în timp. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here