Microsoft cumpără cu 70 de miliarde de dolari editorul de jocuri Activision al Call of Duty, World of Warcraft, Overwatch sau Candy Crush

Grupul american Microsoft anunţă marţi că a achiziţionat editorul de jocuri online Activision-Blizzard, care se află în spatele unora dintre cele mai puternice francize din acest sector – precum Call of Duty, World of Warcraft, Overwatch sau Candy Crush prin editorul de jocuri pe mobil King – cu cel puţin 68,7 de miliarde de dolari, iar aceste producţii urmează să integreze Game Pass. În urma acestui anunţ, acţiunile Activision au crescut cu 37%, iar tranzacţiile pe bursă au fost suspendate. Prin această achiziţie, Microsoft devine al treilea actor mondial al jocurilor video ca cifră de afacer, după Tencent şi Sony, anunţă grupul într-un comunicat de presă. Grupul american a achiziţionat deja, anul trecut, editorul Bethesda al jocurilor Fallout, Doom, Wolfenstein, Skyrim, însă cu mai puţin de 7,5 miliarde de dlari. Microsoft şi-a multiplicat, de asemenea, achiziţionarea unor studiouri de o anvergură mai mică, în ultimii ani, cu scopul de a-şi lărgi catalogul de exclusivităţi. Producţiile Activision-Blizzard urmează să fie introduse în Game Pass, servciul Microsoft care permite să se joace o serie de jocuri în baza unui abonament în valoare de cel puţin 9,99 de euro pe lună. Nu se ştie dacă viitoarele jocuri ale Activision urmează să apară exclusiv pe console Xbox Series. Acest scenariu ar reprezenta o lovitură dură pentru Sony. Licenţa Call of Duty este în mod tradiţional una dintre cele mai mari vânzări anuale a consolelor PlayStation. Conducerea Activision-Blizzard, zguduită de o serie de scandaluri în ultimele luni, rămâne în funcţie. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here