Parlamentarii social-democraţi vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru, vizat într-o anchetă DNA de luare de mită, a declarat premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
Şeful Executivului a făcut precizarea, vineri, la plecarea de la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a Regatului Spaniei de Ambasada Spaniolă în România la Palatul Regal, Muzeul Naţional de Artă al României, întrebat de presă pe acest subiect.
“Vom vota pentru ridicarea imunităţii, nu a mai fost nicio excepţie de foarte mulţi ani. Şi cred că, în sfârşit, am înţeles că Parlamentul nu este pentru a avea imunitate pentru fapte penale, are imunitate pentru declaraţii politice. S-a încheiat acea epocă”, a declarat Marcel Ciolacu.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, vineri, că solicită aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea percheziţiei informatice şi domiciliare în dosarul fostului ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, joi, de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.