Şeful diplomaţiei europene Jose Borrell afirmă că se teme de o ”integrare de fapt” de către Rusia a regiunilor din Ucraina care nu se află sub controlul Kievului, relatează AFP. ”Sunt tot mai îngrijorat de situaţia din regiunile necontrolate de Kiev, pentru că ele se îndepărtează tot mai mult de Ucraina şi se apropie tot mai mult de Rusia”, a declarat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate luni, într-o audiere în Comisia de Afaceri Externe a Parlamentului European (PE). Regiunea Donbas, în estul Ucrainei, ar putea fi integrată în mod treptat ”de facto” de către Rusia, le-a spus Borrell eurodeputaţilor, reuniţi la Strasbourg într-o sesiune plenară. Această zonă este devastată, de şapte ani, de un război între Kiev şi separatişti proruşi, iar soluţionarea politică a conflictului, prevăzută de acordurile de la Minsk din 2015 se află în impas. ”Concentrarea de către Rusia a unor forţe la frontiera cu Ucraina este legată de această integrare (…). Un atac masiv în Ucraina nu este scenariul cel mai probabil, însă există alte mijloace de atac, precum atacurle cibernetice”, a comentat Borrell. Ucraina tocmai a fost victima, în noaptea de joi spre vineri, a unui vast atac informatic care a ţintit site-uri ale mai multor ministere. Kievul a dat asigurări duminică cu privire la faptul că deţine ”probe” ale implicării Rusiei în acest atac cibernetic. ”Lucrărm la cel puţin şapte scenarii. Nu cred că vom trece imediat la cel mai rău scenariu, însă există mai multe în care situaţia ar putea fi destul de periculoasă pentru a necesita o stare de alertă permanentă”, a declarat şeful diplomaţei europene. Europenii speră în continuare să-l convingă pe preşedintele rus Vladimir Putin să renunţe la oinvazie a Ucrainei, însă ei au început vineri să pregătească sancţiuni”grele” cu scopul de a-l ”descuraja”, în cadrul unei reuniuni informale, joi şi vineri, la Brest, în vestul Franţei. Ei şi-au eiterat avertismentul cu privire la consecinţele unei noi agresiuni militare împotriva Ucrainei, în dorinţa de a-şi afirma credibilitatea în faţa aliatului american. ”Ea (agresiunea) va avea consecinţe şi un cost prin intermediul sancţiunilor”, a subliniat Josep Borrell. Aceste sancţiuni urmează să fie discutate în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din cadrul UE la 24 ianuarie, la Bruxelles, a precizat şeful diplomaţiei europene. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].