Sunt cozi interminabile la cel mai mare pelerinaj din țară. Zeci de mii de credincioși au așteptat chiar și 16 ore ca să atingă racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Însă, nu doar la Iași s-au rugat oamenii, ci și în București unde are loc un mare pelerinaj. 

Până acum aproximativ 170 de mii de oameni au ajuns la Iași, însă până la finalul pelerinajului, autoritățile se așteaptă ca numărul lor să se dubleze.

Aproximativ 200 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar unii dintre ei au ajuns la spital.

 În aceste zile, au loc ceremonii religioase în toată țara, inclusiv în Capitală oamenii s-au rugat la raclele cu sfintele moaște ale Sfântului Nichifor Leprosul, ale Sfintei Maria Magdalena, dar și în fața veșmântului Sfintei Parascheva. 

       Veșmintele Sfintei Parascheva aduse în București / Sursa foto – Arhivă

Pelerinaj la Sfânta Parascheva de la Iași

„Venim de foarte mulți ani. Aici ne regăsim liniștea ca să zicem așa, ne reculegem. Sunt liniștită în suflet, mă bucur foarte mult că am venit.”, spun oamenii care au ajuns la Iași.

Veniți din toate colțurile țării, oamenii au stat la cozi interminabile ca să se roage la moaștele Sfintei Parascheva.

Unii oameni au așteptat chiar și 20 de ore pentru a ajunge la Sfintele Moaște

„Dacă ne rugăm, sfânta face minuni pentru noi…ne dorim un copilaș și am venit să ne rugăm aici.”, spune un cuplu.

Slujbe impresionante în care a fost cinstită Cuvioasa Parascheva au avut loc în toată țara, însă oamenii s-au adunat și în București, unde au putut ajunge aproape de vălul ei, dar și de moaștele Sfântului Nichifor Leprosul sau ale Sfintei Maria Magdalena.

                                Pelerinaj la Parohia Bariera Rahovei / Sursa foto – Arhivă

„Venim să ne închinăm, să ne împărtășim.Ne rugăm pentru sănătate, știm despre Sfântul Nechifor că este aducător de sănătate.”, au declarat credincioșii.

„A dobândit acest dar al vindecării celor bolnavi mai ales în timpul pandemiei. E o mare bucurie că în patrimoniul bisericii Sf. Ilie Ghencea din sectorul 3 rămâne acest fragment din moaștele Sf. Cuvios Nichifor cel Nou.”, a declarat preotul Sebastian Gabor.

       Pelerinaj la Parohia Bariera Rahovei din București / Sursa foto – Arhivă

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here