Inspectorii sanitari buzoieni au confiscat, pe parcursul lunii septembrie, în urma unor controale, 30 de kilograme de carne şi au retras de la comercializare 4.380 de bucăţi de ouă de consum dintr-un lot la care s-a detectat Salmonella, anunță Direcţia Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău într-un comunicat. 

Potrivit DSVSA, luna trecută au fost verificaţi 388 de operatori economici, pe întreg lanţul de la producţie, la comercializare, iar pe timpul controalelor s-a urmărit dacă sunt respectate condiţiile generale de igienă, procedurile de trasabilitate a produselor, implementarea programelor de autocontrol şi etichetarea produselor.

„În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformităţi: lipsa verificării stării de sănătate, neefectuarea acţiunilor de dezinfecţie/dezinsecţie/deratizare, lipsa monitorizării temperaturii din spaţiile frigorifice, deficienţe de depozitare şi manipulare a produselor alimentare, deficienţe structurale. Urmare a acestor neconformităţi au fost aplicate 16 amenzi contravenţionale în valoare totală de 55.400 lei şi 39 avertismente.

A fost aplicată o Ordonanţă de suspendare a activităţii la un laborator de cofetărie/patiserie unde au fost constatate deficienţe structurale şi s-au confiscat 30 de kilograme de carne şi produse din carne de la un restaurant din cauza lipsei etichetării”, informează DSVSA Buzău.

Inspectorii au prelevat, de asemenea, 127 de probe de produse alimentare pentru determinarea conformităţii acestora cu prevederile legale în vigoare. În urma analizelor de laborator nu au fost înregistrate probe cu rezultat neconform.

“În perioada menţionată, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluţionarea a trei alerte alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, fiind retrase de la comercializare 4.380 de bucăţi de ouă de consum dintr-un lot la care s-a detectat Salmonella enteritidis”, a transmis sursa citată.

În aceeaşi perioadă, DSVSA a mai intervenit pentru soluţionarea a 13 notificări de neconformităţi primite prin Sistemul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here