Poliția Locală demontează gardurile amplasate de Primăria Sectorului 4 în zona Parcului Unirii, unde urmează să înceapă lucrările. La acțiune va fi prezent și primarul general, Nicușor Dan. Acțiunea are loc la câteva ore după ce primaru sectorului 4 a anunțat debutul lucrărilor de refacere din temelii a Planșeului Unirii.
„Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, participă la ora 12:30 la acțiunea Poliției Locale a Municipiului București de demontare a gardurilor amplasate ilegal de Primăria Sectorului 4 în zona Parcului Unirii”, a anunțat PMB.
Edilul a argumentat că Primăria sectorului 4 nu are autorizație să facă aceste lucrări, pentru că terenul respectiv nu i-ar aparține.
Demontarea gardurilor amplasate de Primăria Sectorului 4 în Parcul Unirii ar fi un abuz, iar instituțiile statului trebuie să intervină energic, a afirmat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
„În această situație, documentele sunt cele care vorbesc. Acest tip de abordare nu este caracteristică unor oameni care au primit încrederea oamenilor pentru a conduce o comunitate. Rolul pe care îl avem este acela de a rezolva probleme și nu acela de a face astfel de spectacole extrem de triste”, spune Daniel Băluță.
Băluță afirmă că Planșeul Unirii este proprietatea Ministerului Mediului, prin Apele Române, cu care Sectorul 4 are un protocol.
Au început lucrările de refacere a Planșeului din Piața Unirii, vechi de aproape 100 de ani – VIDEO