Clotilde Armand, primărița de la Sectorul 1, care are probleme cu justiția, este pe lista de alegeri pentru parlamentare. Asta nu o împiedică pe șefa reziștilor să îi ia apărarea. Elena Lasconi spune că, potrivit legii, până când nu există o sentință, se pornește de la premisa că persoana este nevinovată.
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat marți, 15 octombrie, cu privire la prezența unor candidați cu probleme în justiție pe lista USR pentru parlamentare, cum este cazul fostului primar de la Sectorul 1, Clotilde Armand, că, potrivit legii, până când nu există o sentință, se pornește de la premisa că persoana este nevinovată.
Lasconi a subliniat totodată că USR a decis deja că orice persoană are o sentință în primă instanță trebuie să-și dea demisia din toate funcțiile publice și va fi exclus.
„Eu cred că, într-o Românie normală, atunci când este începută urmărirea penală de un procuror, am avea nevoie și de părerea unui judecător, iar decizia BN-ului, care a fost dată în unanimitate, a fost aceasta, că, dacă în primă instanță este găsit vinovat oricine, nu doar Clotilde Armand, orice membru al USR, trebuie să-și dea demisia din toate funcțiile publice și va fi exclus, în primă instanță. Nu cred că trebuie lăsate toate la mâna procurorului, până când nu se ajunge în instanță, unde vrem să auzim și părerea unui judecător”, a spus Lasconi.
„Noi am decis că asta trebuia să trasăm o linie roșie, să vedem exact unde ne situăm și să știți că astăzi avem și comitet politic și, de asemenea, voi introduce și în comitetul politic acest punct, pentru a fi foarte clare lucrurile”, a completat Lasconi.
Întrebată cum vede decizia PSD privind scoaterea penalilor de pe liste, Elena Lasconi a spus că „este o minciună, așa cum suntem spectatori în perioada asta, pentru că este încă precampanie și urmează o campanie electorală, una murdară, una în care vom auzi tot felul de minciuni, tot felul de ipocrizii din partea lor”.
„Ei chiar dacă pozează că acum o să scoată de pe listă penalii cei asupra cărora s-a început cercetarea penală, o să le găsească un loc călduț prin diferite consilii de administrații sau prin agenții. O să le găsească un loc care să fie chiar mai bine plătit”, a arătat Lasconi.
Întrebată de ce USR nu a făcut acest demers de a îndepărta de pe liste toți oamenii asupra cărora planează aceste suspiciuni penale, Lasconi a spus: „Pentru că oamenii aceștia sunt nevinovați, deocamdată și așa cum spune legea, până când nu există o sentință – și noi am făcut mai mult de atâta, am spus că nu așteptăm o sentință definitivă și revocabilă, ci dorim ca, în momentul în care există o sentință în primă instanță, dar trebuie să avem și părerea unui judecător, atunci vom face lucrul acesta. Până atunci, pornim de la premisa că persoana este nevinovată”.