Comisia Europeană a convenit amânarea, până la 31 ianuarie 2025, a termenului limită până la care ţara poate depune planul de reducere a deficitului bugetar. Declarația a fost făcută de un purtător de cuvânt de la Comisia Europeană, pentru agenția Reuters.
“În condiţiile în care nu am primit încă planul României, nu putem face comentarii cu privire la conţinutul său. Înainte de trimiterea planului, Comisia este angajată într-un dialog tehnic cu statele membre, inclusiv cu România, în ideea de a se asigura că aceste planuri respectă toate cerinţele prevăzute în legislaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, citat de Reuters, scrie Radio România Internațional.
România nu a prezentat încă proiectul de buget pe 2025 însă analiştii şi agenţiile de rating se aşteaptă la unele majorări de taxe pentru consolidarea finanţelor publice. Coaliţia guvernamentală a majorat salariul minim şi pensiile în sistemul public în acest an, scrie Reuters.
Anterior, premierul Marcel Ciolacu a declarat că Executivul “a ajuns la o înţelegere” cu Comisia Europeană în prvința planului fiscal de reducere a deficitului şi că experţii europeni au fost de acord că România are nevoie de perioada cerută de 7 ani pentru a realiza proiecte majore de investiţii în economie.