Primăriile din ţară au obţinut venituri de peste 452 milioane de lei din utilizarea locurilor de parcare şi din amenzile acordate în 2023, în creştere faţă de suma de 314,5 milioane lei colectată în anul precedent, conform unui studiu recent. 

Potrivit unui comunicat transmis joi Agerpres, România dispunea, în 2023, de peste 1,35 milioane de locuri de parcare publice, faţă de 1,299 milioane în 2022.

Conform analizei, Bucureştiul aduce aproximativ 40% din veniturile totale înregistrate în ţară, cu 300.359 locuri de parcare.Tariful pentru parcările de reşedinţă variază între 30 şi 120 lei în localităţile mici, respectiv între 70 şi 600 lei în oraşele mari. Pentru abonamente, preţurile de închiriere variază între 15 lei/lună şi 1.000 lei/lună. Aceste tarife s-au păstrat şi în 2023, modificările fiind insesizabile faţă de anul anterior. Tariful orar de ocupare pentru parcările publice cu plată variază între 1 şi 5 lei, cu excepţia Clujului şi Oradiei, unde limita maximă ajunge la 10 lei.

O evoluţie încurajatoare este înregistrată la nivelul locurilor dedicate persoanelor cu dizabilităţi, care ajung la 33.729, faţă de cele 29.218 din 2022 sau faţă de 13.728 în 2019.Bucureştiul conduce detaşat, tratat comasat la nivel de primărie general şi sectoare, cu 300.359 locuri de parcare în 2023. Defalcat, Timişoara ocupă prima poziţie, cu 83.500 locuri publice de parcare, urmată de Sector 3 cu 80.363 de locuri şi Braşov cu 66.161 locuri de parcare. Următoarele 4 oraşe îşi păstrează locurile şi ordinea din anul anterior: Iaşi, Cluj, Craiova şi Piteşti.De asemenea, numărul locurilor de parcare inteligente din România era în creştere la 12.154 în 13 oraşe, comparativ cu 9.742 în 2019. În 2022, topul era condus, la foarte mare distanţă, de Cluj-Napoca, cu 3.505, faţă de 7.705 locuri de parcare inteligente în 2021, şi Iaşi cu 970 de locuri. În 2023, Iaşi conduce topul cu 1.042 de locuri, urmat de Craiova cu 1.026.

Nemții se pregătesc să construiască cea mai mare pompă de căldură din lume. Va ocupa o suprafață cât a unui stadion de fotbalMobilitatea urbană în România a fost mult timp dominată de maşini şi transport public, dar în ultimii ani bicicletele au câştigat teren ca mijloc de transport alternativ, mai arată raportul.Clasamentul locurilor de parcare tip bike box pentru biciclişti plasează oraşul Cluj-Napoca pe primul loc, cu 19 parcări şi 928 locuri, urmat de Sectorul 6 al Capitalei, cu 17 parcări şi 700 locuri şi oraşul Bacău, cu 14 parcări şi 336 locuri.Ca metodologie, raportul se axează pe adrese trimise la 325 de primării din România, dintre care au răspuns solicitării un număr de 310 oraşe, faţă de 304 în ediţia anterioară. Pentru Bucureşti, au fost incluse şapte primării în acest raport. Documentul include informaţiile prelevate de la primării, verificate şi comparate cu raportările precedente şi din alte surse relevante, în perioada 1 august – 15 septembrie 2024.

Insula cu o populație de doar 50 de oameni unde te poți muta gratuit. Oferă liniște și peisaje exotice extraordinare

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here