Astăzi, vremea va fi rece decât în mod normal pentru această dată din calendar, cu excepţia regiunilor vestice şi nord-vestice, unde valorile termice, în special cele diurne, vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei. Cerul va fi mai mult senin în vest, nord-vest şi centru şi variabil în restul ţării, cu înnorări temporare în Dobrogea şi în zona deluroasă a Olteniei şi Munteniei, iar noaptea şi în Moldova, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului unde vor fi rafale de 50…60 km/h şi temporar de peste 70 km/h, precum şi pe litoral, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa între -2 și 9 grade Celsius. Cel mai frig va fi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali, unde se vor înregistra până la -7 grade Celsius.
În Bucrești, Vremea va fi rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 12…14 grade, iar cea minimă de 2…3 grade, mai scăzută în zona periurbană, până în jurul valorii de 0 grade.
La munte, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste. Valorile termice nu vor avea variaţii semnificative.