Rețeta de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu a câștigat rapid popularitate printre iubitorii de mâncare, datorită simplității sale și a gustului deosebit. Faimosul chef a dezvăluit nu doar ingredientele necesare, ci și secretul care face ca acest preparat să fie extrem de crocant și delicios. Împărtășindu-și trucurile de bucătărie, chef-ul promite un rezultat demn de laude, perfect pentru o masă în familie. Ingredientele necesare pentru această rețetă
Pentru a pregăti aceste șnițele delicioase, aveți nevoie de următoarele ingrediente:
– pulpă sau piept de pui, fără os
– 6 linguri de pesmet (sau fulgi de porumb zdrobiți, așa cum folosește chef Cătălin)
– unt (poate fi și unt de trufe)
– smântână de gătit
– trufe (sub formă de fulgi sau pudră)
– miere
– uștar
– ulei pentru prăjit
– are
– piper
– ierburi aromatice (după preferință)
Cum se prepară
Rețeta de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu este puțin diferită de cea clasică, dar la fel de ușor de realizat. Iată pașii pentru a obține un șnițel perfect:
Tăiați pulpa sau pieptul de pui în felii subțiri, formând șnițele sau gujoane.
Într-un bol, combinați untul (preferabil unul gras, pentru un gust intens), smântâna de gătit, fulgii sau pudra de trufe și muștarul. Amestecați bine până obțineți o compoziție omogenă.
Condimentați feliile de carne cu sare, piper și ierburi aromatice, conform gustului. Apoi, scufundați fiecare bucată în amestecul de unt și smântână.
Zdrobiți fulgii de porumb cât mai fin și amestecați-i cu puțină miere. Aceasta va înlocui combinația clasică de ou și făină, oferind o textură crocantă și un gust inconfundabil.
Tăvăliți fiecare șnițel în amestecul de fulgi de porumb cu miere, asigurându-vă că este acoperit uniform.
Încingeți o cantitate generoasă de ulei într-o tigaie și prăjiți șnițelele până devin aurii și crocante pe ambele părți.
Șnițelele pot fi servite alături de garnituri variate, de la piure de cartofi la salate proaspete, fiind o alegere potrivită atât pentru mesele de zi cu zi, cât și pentru ocazii speciale. Gustul unic dat de combinația de fulgi de porumb și miere va impresiona cu siguranță pe oricine le va încerca.
Rețeta de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu nu doar că aduce o notă de originalitate în bucătăria românească, dar și un preparat ușor de realizat, ideal pentru a fi savurat în familie. Cu un ingredient secret și o tehnică simplă, veți obține un fel de mâncare delicios care va deveni rapid preferatul tuturor!
Sursă text: Click.ro