Fostul președinte CCR Augustin Zegrean că Diana Șoșoacă nu poate fi îmiedicată să candideze la Senat, atât timp cât nu se află sub incidența prevederilor legale privind interzicea candidaturii. Într-o intervenție în direct la Realiytatea PLus, Zegrean a afirmat că nici CCZR; nici birourile electorale nu au puterea de a acționa arbitrat, așa cum ar sugera europarlamentara S.O.S:.  

În intervenția sa, Augustin Zegrean a amintit câteva dintre prevederile legii electorale care interzic unei persoane să candideze. Printre acestea se află criterii legate de cetățenie, de sănătatea mintală, dar și de situația juridică. Dacă un candidat nu se află în niciuna dintre aceste situații, atunci instituțiile statului n-au puterea să-i blocheze dosarul, a precizat fostul magistrat.

Diana Șoșoacă detonează BOMBA politică a momentului. Blocată în cursa pentru președinție, și-a depus candidatura pentru Senat, pe lista din

“Nici CCR, nici BEC și nici Birourile Electorale de circumscripție nu au posibilitatea să pedepsească pe nimeni. Neparticiparea la vot nu poate fi o pedeapsă. Pot fi retrase drepturile acestea în baza unei hotărâri judecătorești definitive sau dacă nu mai are cetățenie. Deci dacă nu se încadrează în niciuna dintre aceste interdicții, nu văd cum Biroul Electoral Central ar putea să-i invalideze candidatura. Pentru că cineva spune ceva despre ea, poate să spună ce vrea, cât timp nu este condamnată, cine i-ai interzice să candideze ar comite o ilegalitate”, a afirmat Augustin Zegrean.

O hotărâre judecătorească fără precedent zguduie alegerile din România: de ce a fost mazilită Șoșoacă – analiză POLITICO

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here