Statul în picioare, promovat ca antidot pentru sedentarism, ar putea fi mai puțin benefic decât se credea. Un nou studiu arată că această poziție nu reduce riscul de boli de inimă și sugerează că o combinație între stat și mișcare este mai sănătoasă.
Un studiu realizat de Universitatea din Sydney și publicat în International Journal of Epidemiology, pe un eșantion de peste 80.000 de britanici, arată că există o legătură între statul în picioare și problemele de sănătate, conform adevărul.ro.
Acesta a arătat că statul în picioare prelungit, mai ales peste două ore pe zi, poate fi dăunător sănătății. Cercetătorii au descoperit că această poziție crește riscul de probleme de circulație, precum cheaguri de sânge și varice. În plus, contrar credinței populare, statul în picioare nu protejează împotriva bolilor de inimă și pentru fiecare 30 de minute petrecute în plus în picioare peste limita de două ore, riscul de boli circulatorii creşte cu 11%.
Dr. Matthew Ahmadi, unul dintre autorii studiului explică: „Statul în picioare prea mult timp nu va compensa un stil de viaţă altfel sedentar şi ar putea fi riscant pentru unele persoane în ceea ce priveşte sănătatea circulatorie”.
Pentru o sănătate optimă, experții sugerează să înlocuim perioadele lungi de stat în picioare cu pauze regulate de activitate fizică. Profesorul Emmanuel Stamatakis, de la aceeaşi universitate, sugerează: „Luaţi pauze regulate, plimbaţi-vă, mergeţi la o întâlnire pe jos, folosiţi scările, faceţi pauze dese când conduceţi pe distanţe lungi sau folosiţi pauza de prânz pentru a vă îndepărta de birou şi a face puţină mişcare”.
Emily McGrath, asistentă la British Heart Foundation mai adaugă: „Cu cât oamenii pot evita mai mult să stea, cu atât mai bine. Este important să fim activi pentru a reduce acest risc”.