Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că bătălia juridică pentru demolarea Cathedral Plaza, o clădire controversată din centrul Bucureștiului, s-a încheiat vineri, 18 octombrie. Potrivit declarațiilor sale, dispoziția de demolare emisă în urmă cu doi ani poate în sfârșit să fie pusă în aplicare, punând astfel capăt unei dispute jurdice îndelungate.
Acest edificiu, construit în apropierea Catedralei Sfântul Iosif, a fost ridicat pe baza unei autorizații ilegale emise de Sectorul 1 în anul 2006 și a fost obiectul unei întregi serii de litigii și neînțelegeri legale care s-au întins pe parcursul a 18 ani.
„Am așteptat 18 ani pentru a demola acea clădire”, a spus edilul, menționând că și alte clădiri construite ilegal vor fi demolate, chiar dacă mai durează „5 sau 10 ani”.
Clădirea Cathedral Plaza a fost construită în baza unei autorizații ilegale acordate de Sectorul 1 în 2006, iar conflictele legale legate de demolarea acesteia au început în 2013. Acum, primarul Nicușor Dan spune că situația juridică s-a clarificat.
Cu toate acestea, până la începerea efectivă a demolării ar putea dura chiar un an, pentru rezolvarea altor apeluri legate de proces, a mai explicat edilul.
Primarul General al Municipiului București a mai prezentat câteva date esențiale cu privire la costurile demolării și la procesele desfășurate de instituție până în prezent. Astfel, demolarea Cathedral Plaza va costa între 5 și 8 milioane de euro. Primăria Capitalei va acoperi inițial această sumă, după care va solicita recuperarea cheltuielilor de la Primăria Sectorului 1. Aceasta din urmă poate, la rândul său, să se îndrepte împotriva primarului în funcție la momentul eliberării autorizației de construcție ilegale, Andrei Chiliman, arhitectului-șef sau altor terți pentru a recupera prejudiciul.
Procesele primăriei prin care s-a ajuns la decizia finală de demolare au costat 30-40.000 de lei, a mai spus Nicușor Dan.