Primarul Sectorului 4 din București, Daniel Băluță, a anunțat pe rețelele sociale că fundația pentru prima maternitate de stat din București, ridicată după Revoluție, este aproape gata. 

Clădirea se construiește în curtea spitalului Sf. Ioan din Capitală, care a fost predată ”la cheie” de către cei de la Totul Verde.

„Prima maternitate de stat, construită în București în ultimii 35 de ani, se ridică în curtea Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, folosind fonduri europene accesate din programul „Sănătate” al Uniunii Europene. Săpăturile pentru fundații sunt aproape gata, la fel și relocarea rețelelor de utilități, așa că în perioada următoare, constructorii vor pregăti armăturile pentru structura de rezistență a celor două clădiri ce vor însuma aproximativ 13.000 mp”, a scris edilul de la Sectorul 4 al Capitalei, Daniel Băluță.

Potrivit acestuia, în cel mult doi ani, Bucureștiul va avea ”o maternitate nou-nouță și dotată la cele mai înalte standarde medicale în momentul de față”, cu trei secții de Obstetrică-Ginecologie (101 paturi), o secție de Neonatologie (50 paturi, dintre care 8 vor fi folosite în sistem ATI, iar 12 vor fi special configurate pentru nou-născuții prematur) și o secție de Terapie Intensivă (15 paturi).

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here