Un incident grav al cărui protagonist a fost senatorul PNL Ion Iordache s-a produs în timpul unei vizite la o sondă de gaze din localitatea Ciuperceni, județul Gorj. Totul, după ce unul dintre prietenii săi a aprins o brichetă lângă una dintre sondele de gaze, fapt ce a declanșat o flacără puternică. Conform imaginilor apărute în spațiul public, puțin a lipsit ca totul să nu se transforme într-o adevărată tragedie. Cazul a ajuns în atenția autorităților, care au declanșat o anchetă. “Intenția noastră a fost să atragem atenția publicului asupra irosirii unor resurse importante și să arătăm gorjenilor că ar trebui să valorificăm altfel bogățiile județului nostru. Acum, că am atras atenția asupra acestei probleme, este vremea să adunăm la aceeași masă decidenții și să punem stop risipirii resurselor pe care le putem gestiona pentru bunăstarea comunității”, a transmis Ion Iordache.
Senatorul PNL Ion Iordache a fost implicat într-un eveniment ce s-ar fi putut transforma într-o adevărată tragedie.
Liberalul, alături de câțiva prieteni, se afla în timpul unei vizite la o sondă de gaze din localitatea Ciuperceni, când unul dintre amicii săi a aprins o brichetă chiar lângă sondă, declanșând o flacără puternică, scrie presa locală.
În imagini se vede cum focul a fost la un pas să-i rănească pe toți cei prezenți. Vorbim despre 4 persoane, inclusiv despre senator.
Mai multe instituții, inclusiv poliția și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Gorj, investighează acum evenimentul și analizează ce măsuri legale pot fi luate împotriva celor implicați.
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul online, în care 4 bărbați se află în jurul unei vane de transport a gazelor naturale, iar unul din ei dă foc gazului care ar ieși din vană, IPJ Gorj a informat Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei pentru a dispune măsuri legale conform Legii nr. 123 din 2012 privind energia electrică și gazele naturale”, transmite IPJ Gorj.
Se pare că incidentul, care s-a petrecut în timpul unei filmări pentru un clip electoral, a avut scopul de a evidenția resursele minerale neexploatate din zonă. Cu toate acestea, protagoniștii nu au luat în calcul riscurile la care s-au expus, inclusiv posibilitatea de a provoca un incendiu în pădurea din apropiere.
Clipul a fost postat ulterior pe rețelele de socializare. Sonda este una dintre zecile aflate pe teritoriul județului și nu se știe în acest moment cui aparține.
Reacția senatorului PNL
“În cadrul campaniei „La pas prin Gorj” ne-am propus să punem în evidență resursele județului nostru și să găsim soluții pentru a le pune în valoare. Sondele neutilizate de la Ciuperceni sunt cunoscute de toți oamenii locului de peste 40 de ani, iar autoritățile responsabile cunosc foarte bine problema. Subliniem că locuitorii comunei Ciuperceni nu au alimentare cu gaze, deși au resursele atât de aproape! Intenția noastră a fost să atragem atenția publicului asupra irosirii unor resurse importante și să arătăm gorjenilor că ar trebui să valorificăm altfel bogățiile județului nostru. Acum, că am atras atenția asupra acestei probleme, este vremea să adunăm la aceeași masă decidenții și să punem stop risipirii resurselor pe care le putem gestiona pentru bunăstarea comunității. Credem că demersul nostru este util și pentru că avertizează cetățenii asupra unui potențial pericol pe care îl reprezintă astfel de instalații”, spune Ion Iordache, președintele PNL Gorj, într-un comunicat transmis presei.