Rețetă de varză murată. Toamna este perioada în care piețele abundă de legume proaspete, de sezon, și gospodinele își pregătesc cămările pentru iarnă. Una dintre legumele care nu lipsesc din borcane este varza, care se folosește într-o multitudine de preparate, scrie viva.ro.
Rețetă de varză murată. Varza, fie că e sub forma crudă, fie murată, este nelipsită de pe mesele românilor. Cum, în sezonul rece, sarmalele sunt preparatul-vedetă, iată care este cea mai bună rețetă de varză murată, una care nu dă greș niciodată!
Rețetă de varză murată
Nu de puține ori, gospodinele care au pus varză la murat s-au trezit cu un eșec culinar, după ce aceasta s-a stricat în borcan. Și căldura din casă poate avea efect negativ, dar la fel de bine și cantitatea de sare sau varza aleasă pentru murat. De obicei, varza se pune la murat spre finalul lunii octombrie, în proximitatea sărbătorii de Sf. Dumitru.
Secretul ca să-ți iasă o varză murată perfectă este să pui o lingură de sare potrivită (nu cu vârf) la fiecare litru de apă. Întotdeauna se folosește sare grunjoasă și în niciun caz sare fină, iodată. Cantitatea ideală de sare este de 30 de grame la un litru de apă.
La fel de important este și ca varza să nu fie verde, ci mai coaptă. Varza cu o culoare mai albicioasă este potrivită pentru murat. Verificați ca varza să fie cât mai tare, pentru că, altfel, se va înumia prea mult la murat. De asemenea, trebuie eliminate frunzele verzi (necoapte) de deasupra, care pot fi folosite ulterior la alte feluri de mâncare.
Cum se prepară varza murată la butoi
Rețetă de varză murată. Aveți nevoie de 20 de verze cu frunza subțire (verificați să fie coapte), opt legături de cimbru uscat, 15 crenguțe de mărar uscat, 1-2 mâini pline de piper boabe și 1,5 kg de sare (măsurați sarea în funcție de cantitatea de apă). Pentru aromă și culoare se adaugă și câteva boabe de porumb, boabe de muștar, o bucățică de hrean și câteva mere sau gutui.
Scobiți cotorul verzei și adăugați puțină sare în scobitură. Pe fundul butoiului se pune o parte dintre condimente și se îndeasă fiecare varză, având grijă să nu existe spații libere. Pe măsură ce se aranjează verzele în butoi se pune și restul de condimente. Apoi, se toarnă deasupra apa cu sare și se închide butoiul cu un capac ermetic. În 2-3 zile, dacă verzele se vor mai lăsa și pot fi adăugate și cele care nu au încăput inițial.
Ulterior va începe procesul de fermentare, iar la suprafața butoiului se va forma o spumă. Atunci, trebuie pritocită varza – se suflă aer înăuntru, cu ajutorul unui furtun. Acest proces se repetă la fiecare 3 zile, timp de aproape 3 săptămâni. După o lună, varza ar trebui să fie murată.