Cel puţin 11 persoane au murit, iar altele au fost date dispărute în urma unui naufragiu al unui vapor supraîncărcat, la bordul căruia se aflau aproximativ 30 de persoane, în largul coastei de sud a Myanmarului. 

”Am găsit zece corpuri (în) noaptea (de duminică spre luni) şi unul în această (luni) dimineaţa”, a declarat pentru AFP un călugăr budist care a cerut protecţia anonimatului, scrie news.ro.

Potrivit acestuia, vaporul era deja supraîncărcat de la plecarea din port şi s-a scufundat.

Ambarcaţiunea transporta în majoritate copii şi adoloescenţi care se întorceau la școală, după două săptămâni de vacanţă, precizează călugărul, dar niciunul dintre cadavrele găsite nu era al vreunui şcolar.

Sătenii au incinerat cele 11 victime găsite, a mai precizat acesta, anunţă el.

O operaţiune de căutare era în curs luni.

 

Accidentele de vapor sunt frecvente în Myanmar, din cauza infrastructurilor rudimnentare şi nerespectării normelor de siguranţă.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here