Procurorii DNA fac percheziții în două județe într-un dosar în care angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului sunt suspectaţi că au primit bani în perioada 2023 – 2024.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în perioada 2023-2024. În cursul zilei de 22 octombrie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 4 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, a transmis, marţi, DNA.
Instituţia a precizat că procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Potrivit unor surse Realitatea, ar fi vizaţi angajaţi de la Protecţia Consumatorului, care ar fi luat mită.