Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis o informare despre condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Printre acestea se află vaccinul antigripal, cel mai căutat tratament de sezom, dar și vaccinul pneumococic.
Categoriile de populație care beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunităţii active sau pentru prevenirea unor boli transmisibile sunt următoarele:
Pentru vaccinul gripal: beneficiază de compensare:
50% – persoane cu vârsta ≥ 45 ani și < 65 ani, fără boli cronice; de compensare
100% – Copii cu vârsta ≥ 6 luni și < 19 ani; Gravide; Persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 ani, cu: boli cardiovasculare cronice; boli respiratorii cronice; boli renale cronice; boli hepatice cronice; boli neurologice cronice; boli metabolice; boli oncologice; boli autoimune; malformaţii congenitale; obezitate; asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei; infecţie HIV/SIDA; terapie imunosupresoare; transplant; imunosupresie congenitală; Persoane cu vârsta de peste 65 de ani; Personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar;
Pentru vaccinul pneumococic beneficiază de compensare:
100% – Copiii cu vârsta < 19 ani, născuți înainte de 01.10.2017; Persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani, cu: infecție HIV/SIDA; asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei; siclemie; boli respiratorii cronice; boli renale cronice; implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne; fistule de lichid cefalo-rahidian; boli oncologice; terapie imunosupresoare; transplant; imunosupresie congenitală; drenaj ventricular extern; diabet zaharat; boli cardiovasculare; hepatopatii cronice; leucemii, limfoame, mielom multiplu; Persoane cu vârsta ≥ 65 de ani; Personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar;
Pentru vaccinul meningococic beneficiază de compensare:
100% – Persoane cu vârsta ≥ 6 săptămâni și < 65 de ani, cu: infecție HIV/SIDA; asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei; siclemie; implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne; fistule de lichid cefalo-rahidian; boli oncologice; terapie imunosupresoare; transplant; imunosupresie; deficiențe persistente de componente ale complementului, pacienți care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonali umanizați), de exemplu: pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), miastenia gravis generalizată (MGg) și tulburare din spectrul neuromielitei optice (TSNMO); Persoane cu vârsta ≥ 65 de ani;
Pentru vaccinul Papilomavirus (HPV) beneficiază de compensare:
50% – femei cu vârsta ≥ 19 ani şi ≤ 45 de ani; de compensare
100% – persoane cu vârsta ≥ 11 ani şi < 19 ani;
Pentru vaccinul diftero-tetano-pertussis (tuse convulsivă) beneficiază de compensare:
100%: Gravide (se recomandă vaccinarea cu vaccin combinat difteric-tetanic-pertussis acelular — dTpa, adsorbit); Rapel la fiecare 10 ani de la doza anterioară, pentru adulți; Persoane cu transplant medular/de celule stem hematopoetice; Persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) antipertussis, aflate în anturajul apropiat al pacienților cu transplant;
Pentru vaccinul hepatitic B beneficiază de compensare:
50% – Persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienţi dializaţi cronic care necesită doze booster documentate serologic; Persoane cu infecţie HIV/SIDA; Persoane cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană; Persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare; Contacţii direcţi ai cazurilor confirmate cu hepatită B; Persoane cu hepatopatii cronice: hepatită C, ciroză, ficat nonalcoolic, hepatită autoimună, nivel persistent al ALT/AST de 2 ori mai mare decât normalul; Persoane cu asplenie; Persoane din grupa de vârstă 19 – 59 de ani cu diabet zaharat; pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani recomandarea rămâne la latitudinea medicului curant; Persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică: boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoză; Personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatitic B;
Pentru vaccinul varicelic beneficiază de compensare:
100% – Persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus varicelic, aflate în anturajul apropiat al pacienților cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană;
Pentru vaccinul rujeolic, rubeolic, urlian beneficiază de compensare:
100%: – Persoane cu transplant medular; Contacții fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus rujeolos și/sau anti virus rubeolos și/sau anti virus urlian ai persoanelor cu transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană.
Toate aceste vaccinuri sunt cuprinse în sublista E de medicamente compensate , în secţiunea E1 pentru cele compensate 50% din prețul de referință și în secțiunea E2 pentru cele compensate 100% din prețul de referință.
Prescrierea vaccinurilor se efectuează conform protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, de medici de toate specialităţile aflaţi în contract cu o casă de asigurări de sănătate, în urma consultației sau la externarea din spital, iar prescripția medicală electronică pentru aceste medicamente este valabilă 30 de zile.
Administrarea vaccinurilor din sublista E se efectuează de medicii vaccinatori (medici de familie, epidemiologi, de boli infecţioase, pediatri sau medici din orice altă specialitate care au un atestat de vaccinologie) sau de farmaciștii vaccinatori în cazul vaccinului gripal. Lista farmaciilor în care poate fi administrat vaccinul gripal este disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătății, la adresa https://ms.ro/ro/informatii-de-interes-public/pacienti/farmacii-%C8%99i-drogherii/.